Pagini

Tethys

Marea și fluviile ocupă un loc însemnat în viața și în credințele grecilor, popor eminamente maritim, care de timpuriu a început să cutreiere căile umede ale Oceanului. Grecia, țară bogată în ape curgătoare și ocolită din toate părțile de mare, deștepta întruna atențiunea locuitorilor ei asupra minunilor mării: aspectele-i schimbătoare, colorile ei variate, liniștea și furia ei deteră naștere la o sumă de legende, cari împopulară marea, ca și cerul, cu ființe divine adorate mai ales de insulari.

Okeanos și oceanidele. – Cel mai vechi zeu al apelor era Okeanos, primul dintre Titani, care locuia la marginea Apusului, unde se credea începutul lumii. Cei vechi închipuindu-și pământul rotund și lat, cerul acoperit se atingea cu suprafața lui. Okeanos era un fluviu imens, ce ocolea tot pământul și din care izvorau toate celelalte fluvii. Soarele și stelele răsăreau din sânul său...

Cometă

Aspectul și constituția cometelor. Când o cometă a fost văzută sau descoperită cu instrumente puternice, departe de Soare, ea apare mai întâi cu o lumină slabă, formată dintr-un nucleu strălucitor, înconjurat de o nebulozitate mai rară, numită coamă, a cărei strălucire se micșorează cu cât se depărtează de nucleu. Nucleul și coama formează capul cometei. Apoi, cometa apropiindu-se de Soare, nucleul se deformează. Materia care-l constitue este sediul unor perturbări violente datorite acțiunii Soarelui. În fine apare coada, sau mai multe, constituită dintr-un mediu foarte rarefiat, căci stele foarte puțin strălucitoare pot fi văzute prin coada cometei, fără să se micșoreze strălucirea lor.

Nucleul este format din corpuscule solide, unele de dimensiuni mai mari; ele se grupează ca un roi și circulă în jurul Soarelui ca o planetă mică, care poate ajunge la o dimensiune de câteva sute de...

Planetele sistemului solar

Mercur este cea mai apropiată planetă de Soare. Este cufundată în razele solare și rareori văzută cu ochiul liber și aceasta numai seara după apus sau dimineața înainte de răsărit. Descrie în jurul Soarelui o elipsă foarte turtită în 88 de zile și se mișcă mai repede decât toate celelalte planete. Prezintă faze, n-are atmosferă și este stâncoasă ca și Luna. Are culoarea galben arămiu. Diametrul lui Mercur este aproape 4720 km (volumul este de 23 ori mai mic decât al Pă­mântului). Durata de rotație în jurul axei sale este de 88 zile, egală cu durata de miș­care în jurul Soarelui. De aceea Mercur pre­zintă aceeași emisferă în fața Soarelui. A­ceastă emisferă are o temperatură peste 400°, iar cea opusă este obscură și foarte rece.

Venus este la 0,7 din depărtarea Soarelui de Pământ. Descrie în jurul Soarelui o elipsă...

Camille Flammarion, Planisphère céleste contenant les principales étoiles visibles à l'oeil nu dans les deux hémisphères

Constelații. Observatorii, din timpurile cele mai vechi, ca să deosebească stelele între ele, le-au împărțit în mai multe grupe numite constelații și le-au dat numiri, de cele mai multe ori fantastice, de eroi, obiecte, animale etc. Aceste numiri s-au păstrat și azi după cum erau la greci. Vom considera cele mai importante constelații care se pot vedea la noi.

Ursa Mare sau Carul Mare este prima constelație pe care trebuie să o cunoaștem. Ea se compune din șapte stele – α, β, γ, δ, ε, ζ, η, care rămân totdeauna deasupra orizon­tului. Patru din aceste stele (α, β, γ, δ) formează un trapez (roatele carului sau corpul ursoaicei), celelalte trei formează o linie frântă (oiștea carului sau coada ursoaicei). Foarte aproape de steaua a doua de la coadă, ζ, se află o stea mică de magnitu­dinea a șasea, numită...

Carlo Bossoli - Constantinopol văzut dinspre Üsküdar (1854)

Am luat direcția către miazănoapte, lăsând în dreapta coastele Anatoliei. Briza s-a oprit o oră după răsăritul soarelui, am continuat vâslind. Lipsa vântului a ținut întreaga zi. Apusul s-a arătat rece și roșu, fără alte efecte de lumină. De cealaltă parte orizontul era cenușiu, marea de plumb și fără păsări; țărmurile îndepărtate păreau azurii, dar fără strălucire. Crepusculul a durat puțin și s-a prefăcut subit în noapte. La orele nouă vântul s-a ridicat dinspre răsărit și am pornit la drum. În ziua de 13, la reîntoarcerea zorilor, ne găseam lângă coasta Europei, în apropierea portului San Stefano, un țărm plat și nud. Se împlineau aproape două luni de când părăsisem capitala popoarelor civilizate și mă pregăteam să intru în capitala popoarelor barbare. Câte nu văzusem într-un timp atât de scurt! Cât de mult mă îmbătrâniseră aceste două luni!

La șase...

Maxime Du Camp – Le Sphinx, 1849

Sosire. Spre 3 și jumătate suntem în deșert, aproape de locul unde se ridică cele trei piramide. Îmi pierd răbdarea și pornesc în galop... Maxime, două minute mai târziu, mă imită. Cursă strașnică – îmi scapă strigăte – urcăm val-vârtej până la Sfinx. La început arabii noștri ne urmau zbierând „Sfinx, Sfinx, oh-oh-oh” – creștea, creștea și ieșea din pământ, un câine ridicându-se în picioare.

Priveliștea Sfinxului – Abu el-Hul („părinte al groazei”).  Nisipul, piramidele, Sfinxul, toate gri și înecate într-un trandafiriu grozav; cerul e albastru tot; vulturii se rotesc plutind încet în jurul piramidelor; ne oprim în fața Sfinxului – privirea îi e înfricoșătoare. Maxime e foarte palid; mi-e teamă să nu-mi pierd capul, încerc să-mi controlez emoțiile. Plecăm în viteză maximă, înnebuniți, entuziasmați în mijlocul blocurilor de piatră. Facem ocolul piramidelor, la pas. – Bagajele întârzie să ajungă...