Astronomie: comete și meteoriți

Aspectul și constituția cometelor. Când o cometă a fost văzută sau descoperită cu instrumente puternice, departe de Soare, ea apare mai întâi cu o lumină slabă, formată dintr-un nucleu strălucitor, înconjurat de o nebulozitate mai rară, numită coamă, a cărei strălucire se micșorează cu cât se depărtează de nucleu. Nucleul și coama formează capul cometei. Apoi, cometa apropiindu-se de Soare, nucleul se deformează. Materia care-l constitue este sediul unor perturbări violente datorite acțiunii Soarelui. În fine apare coada, sau mai multe, constituită dintr-un mediu foarte rarefiat, căci stele foarte puțin strălucitoare pot fi văzute prin coada cometei, fără să se micșoreze strălucirea lor.

Nucleul este format din corpuscule solide, unele de dimensiuni mai mari; ele se grupează ca un roi și circulă în jurul Soarelui ca o planetă mică, care poate ajunge la o dimensiune de câteva sute de kilometri. Gaze rarefiate sunt emise de nucleu și formează coama, ale cărei particule sunt respinse departe de către lumina Soarelui. Acest fenomen, care dă loc dezvoltării cozii, explică pentru ce coada are cea mai mare întindere atunci când cometa este cea mai apropiată de Soare. De asemenea și fenomenele electrice intervin la formarea cozilor cometelor.

Spectrul cometelor apare slab luminat și este analog cu al Soarelui, de unde rezultă că strălucirea lor provine de la Soare (emisiunea de electroni de la Soare sau din acțiunea ionizantă a luminei sale ultra violetă). Nucleul pare să reflecteze lumina solară ca un meteor. Aproape de perigeul orbitei (poziția cea mai apropiată de Soare), cometa pare să emită un spectru continuu care să-i fie propriu.

S-a constatat că încălzind un meteorit într-un tub Geissler, se obține un spectru comparabil cu al cometelor, de unde rezultă că meteoriții provin din dezagregarea cometelor.

Orbitele cometelor în jurul Soarelui sunt elipse sau parabole. Unele se mișcă direct, altele în sens retrograd. Cometele își schimbă forma orbitelor lor când se apropie de o planetă, de ex., de Jupiter, care îi schimbă direcția vitesei. Așa că pe când înainte orbita era o elipsă mai rotundă și era posibil ca acea cometă periodică să apară după un timp mai scurt, acum se va mișca pe o elipsă mai lunguiață, adică acea cometă să apară după mai mult timp. Sau orbita ei să devie o parabolă și cometa să nu mai revie. Astfel, cometa Lexell, a cărei apariție în 1770 a permis a i se calcula perioada sa de cinci ani și jumătate, n-a mai apărut.

Sunt comete care se învârtesc în jurul Soarelui în trei ani aproape, altele în mii de ani. Dintre cometele periodice, numai pentru 29 s-a observat reîntoarcerea lor. Dar toate aceste comete reapar mai slab luminate și mai mici; adesea după mai multe reveniri, ele sfârșesc prin a dispărea în adâncimile Universului, fără a ști sigur cum au apărut în sistemul solar și care este originea lor.

Dimensiunile și massele cometelor. Cometele au dimensiuni foarte mari. Astfel, cometa din 1843 avea nucleul și coama mare cât Soarele, iar coada cât distanța de la Pământ la Soare. (Densitatea lor este extrem de mică, de 10.000 ori mai mică decât aceea a aerului). În adevăr, cometa Brooks acoperise în 1886 aproape întreaga suprafață a lui Jupiter. Forma orbitei cometei a fost foarte mult influențată, căci perioada a fost redusă de la 27 ani la 7 ani; dar nici o perturbare n-a fost observată în mișcarea lui Jupiter sau a sateliților săi.

Comete periodice. Familii de comete. Printre cometele periodice, cele principale sunt următoarele: Cometa Halley, observată în 1862 de Halley, are durata de mișcare 76 ani; această cometă a apărut în 1910. Mișcarea sa este retrogradă, pe când toate celelalte comete periodice descriu orbita lor cu o mișcare directă. Cometa se apropie de Soare mai mult ca Mercur și se depărtează mai mult ca Neptun. Cometa Enke, cu durata de mișcare 3 ani și 1/3. Cometa Biela avea o perioadă de 6 ani și 1/2; s-a descompus în 1846 în două comete, fu văzută din nou în 1852 ca două comete, dar de atunci nu s-au mai văzut; în anii 1872 și 1885 s-au văzut în locul lor un mare număr de meteori. Cometa Biela deci nu mai există, ci numai sfărâmăturile ei (meteoriți). Cometa Faye are ca perioadă 7 ani și jumătate.

Cometele cele mai însemnate. Comete telescopice. Istoria a înregistrat câteva comete însemnate, care au înspăimântat oamenii martori ai apariției lor. Între acestea sunt următoarele: Cometa Chéseaux, văzută în 1744, care avea șase coade ce se puteau vedea cu ochiul liber în timpul zilei. Cometa din 1811 avea coada mai mare ca distanța de la Pământ la Soare. Cometa din 1843 avea o coadă subțire lungă de peste 320 milioane kilometri și era văzută sub un unghi de 60 grade. În februarie 1843, nucleul și coama sa înconjură Soarele cu vitesa de 550 kilometri pe secundă, trecând numai la 52000 kilometri depărtare de Soare, adică în plină regiune unde se manifestă protuberanțele solare. Cu toată apropierea sa de massa solară, cometa a reapărut zilele următoare, fără nici o schimbare în structura sa. Cometa Donali, descoperită în 1858, avea de asemenea o coadă remarcabilă prin curbura și strălucirea sa, formată din mai multe părți; partea principală, cea mai luminoasă, era așa de încovoiată că avea aspectul unei secere, pe când celelalte două mai slabe, tangente la cea dintâi, mergeau în linie dreaptă la o distanță de peste 88 milioane kilometri. Perioada acestei comete este probabil 1950 ani; adică astronomii o vor revedea în anul 3808.

Alături de cometele ale căror apariții au fost senzaționale, sunt un mare număr de comete care se văd numai cu telescopul. Dând telescopului o mișcare egală cu a sferei cerești, cometele apar în câmpul telescopului cu o slabă lucire care se mișcă printre stele, spre deosebire de nebuloase, care par fixe față de stele. Pe placa fotografică stelele apar ca puncte luminoase, pe când cometele dau dungi luminoase. Din contră, dând instrumentului o mișcare egală cu a cometei, aceasta apare ca fixă pe placa fotografică, pe când stelele dau linii luminoase.

Meteori. Meteoriți. Se văd apărând uneori pe cer puncte luminoase, care se mișcă repede și încetează după una sau două secunde, lăsând impresia unei linii luminoase. Se mai văd că apar și globuri luminoase mari cât Luna care traversează atmosfera, făcând câteodată explozie, cu sgomote analoage cu tunetul și unele se sfărâmă ajungând pe Pământ.

Se zice meteorit o masă solidă care cade din spațiu pe Pământ. Meteor este fenomenul luminos produs de meteorit în timpul trecerii prin atmosfera pământească. Sunt meteori care apar în grupe, pornind din același punct al cerului numit radiant; sunt alții care apar întâmplător, fără direcție hotărâtă. Cei dintâi se mișcă pe orbite eliptice, din care unele coincid cu acelea ale unor comete dispărute și deci aparțin sistemului solar.

Sunt anumite regiuni de unde apar mai mulți meteori, la anumite epoci ale anului, și iau numirea după constelația unde sunt acești radianți. Astfel sunt Andromedidele de la 6 mai, Perseidele de la 10 august, Leonidele de la 14 noiembrie. Numărul meteorilor fiecărei grupe variază după durata de mișcare în orbita lor. Astfel pentru Leonide este de 33 de ani, iar în 1866, 1899 au apărut ca o adevărată ploaie de meteori.

Meteorii luminoși apar cam la 150 km înălțime și dispar la 50 km. Timpul cât se văd este foarte scurt, cel mult 4 sau 5 secunde, de unde rezultă că se mișcă la vitese enorme de la 70 km la 170 km pe secundă. Sunt meteori care se văd numai cu telescopul și sunt foarte mulți (cu sutele de mii) ca și cei văzuți cu ochii liberi.

Spectrul meteorilor este un spectru de gaz, unde apar raze de hidrogen. Apariția meteorilor se explică astfel: circulând materia cosmică în jurul Soarelui și întâlnind atmosfera pământească, atunci hidrogenul care se află în această materie poroasă se condensează brusc și o aduce în stare incandescentă (cum funcționează în laboratoare aparatele automate pentru aprinderea gazului de iluminat).

Cu ajutorul analizei spectrale, după cum și Schiaparelli a afirmat, s-a arătat că meteorii radianți sunt proveniți din dezagregarea cometelor, sub influența de împrăștiere din partea Soarelui în momentul când se apropie cel mai mult de Soare. În adevăr, s-a arătat că orbita Perseidelor este la fel cu aceea a cometei Tuttle (1882); Leonidele cu a cometei Tempel (1862); Andromedidele cu a cometei Biela, dispărută în 1852, apărând în 1885 ca ploae de meteori; a celor din Dragon din octombrie 1933 cu a cometei Giacobini (descoperită în 1900).

Meteoriții sunt sau metalici (sideriți) sau de origine pietroasă (aeroliți). Meteoriții metalici conțin mai mult fer și mai puțin nichel și crom; cei de origine pietroasă au o compoziție analoagă cu aceea a lavei vulcanilor, cu mici cantități de fer. În aceste pietre meteorice sunt aceleași corpuri simple ca și pe Pământ; însă nimic asemănător cu materialele terenurilor pământești stratificate, adică mici roci, mici calcare, care să reamintească acțiunea apelor oceanelor sau a vieții.