Pagini

Argonauții traversând Symplegadele

Phrixos și Helle. – Athamas, regele minienilor din Orchomen, în Beoția, avuse de la soția sa, zeița Nephela, un băiat Phrixos și o fată Helle. Peste câtva timp, Athamas își părăsi soția și se uni cu Ino, fiica lui Cadmos. Copiii Nephelei fură în curând oropsiți de mama lor vitregă, care căuta un prilej să-i prăpădească. Nephela, părăsind pământul, trimise ca pedeapsă în țara lui Athamas o secetă ce dădu naștere unei foamete cumplite. Regele trimise să întrebe oracolul de la Delphi și răspunsul zeului fu la întoarcere răstălmăcit de Ino: seceta va înceta dacă Phrixos va fi jertfit lui Zeus. Atunci Nephela veni în ajutor copiilor ei și, scăpându-i de la moarte, le dărui un berbece năzdrăvan cu lâna de aur, ce-i fusese dat de Hermes. Ea puse pe cei doi copii în spinarea berbecelui, care zbură cu dânșii...

Ogata Kōrin, Paravan cu iriși

Irisul are mai multe soiuri japoneze, cunoscute sub nume ca ayame, hanashobu, kakitsubata, shaga. În Tokyo, cea mai renumită prezentare a acestora se află la Horikiri, „unde în iazuri și canale cresc acri întregi cu crini de apă, cum niciun Bourbon n-a avut vreodată” . În puternic contrast cu tumultul festivalului cireșiilor înfloriți, „sărbătoarea irișilor e liniștită și sobră; pavilioanele, dealurile, lacurile, marea de flori regale și grupurile de vizitatori par să se aranjeze în mod conștient pentru efecte decorative”.

Irisul laevigata, cunoscut în japoneză sub numele de kakitsubata, ocupă un loc important printre florile folosite la ceremonii și ocazii festive; cu observația că, din cauza culorii sale purpurii, este interzis la nunți. În dispunerea florilor hanashobu, conform teoriilor complexe despre aranjamentul floral, explicate de un expert, „cele trei frunze centrale trebuie să fie lungi, iar o frunză aparte, numită...

Sakai Hōitsu, Paravan cu cireș înflorit

Dintre flori – cea de cireș;
dintre oameni – cavalerul.

Așa cum samuraiul reprezenta idealul masculin suprem, „gentleman”-ul Japoniei, tot astfel cireșul, cu florile sale imaculate, simbolizează încă noblețea sufletească și puritatea de caracter, trăsături esențiale ale curteniei desăvârșite și spiritului cavaleresc.

Se spune că cireșul sălbatic crește în Japonia din timpuri imemoriale, din acesta dezvoltându-se nenumărate varietăți, culminând cu acelea ale căror flori duble, ușor rozalii (yaezakura), asemeni unor mici trandafiri cu o sută de petale, împodobesc fiecare ramură și fiecare crenguță cu rozete dese. „Dinspre această mare de flori adie un discret parfum”, spune un călător. 

Dintre toate nuanțele, rozul pal ocupă cel mai înalt loc în ierarhia florilor de cireș. „Când pomii înfloresc primăvara, par nori diafani, purtați ușurel de lumina apusului, coborâți din înaltul cerului pentru a învălui crengile... Cel care nu a văzut niciodată un...

Hasegawa Tōhaku, paravan cu pini

Decembrie. Am ales pentru această lună o floare delicată, care se distinge prin două varietăți principale, cunoscute în japoneză drept sazankwa și tsubaki. Ideogramele chinezești utilizate pentru cea din urmă sunt identice cu primele două ale denumirii celei dintâi, având sensul de „ceai de munte”; astfel încât sazankwa semnifică, etimologic, „floarea ceaiului sălbatic”. Planta de ceai e clasificată științific sub denumirea de Camellia theifera. Spre deosebire de tsubaki, care înflorește de regulă abia în luna ianuarie, florile de sazankwa își fac apariția în decembrie.

Un autor remarca despre această floare: „Există o veche prejudecată împotriva cameliei, izvorâtă din fragilitatea ei, se destramă la cea mai ușoară atingere. Cu toate acestea, e venerată pentru perenitatea frunzișului său verde.” 

Alt autor menționează motivele pentru care e atât de prețuită. Se povestește că, pe vremea zeilor, Sasanō no...

Sakai Hōitsu, panou cu arțar

Octombrie. Cum se știe, termenul japonez hana e mult mai cuprinzător decât cuvântul nostru „floare” și include în înțelesul său ierburile și frunzele. Din pricina asta arțarul cu frumoase foi poate fi discutat în cadrul calendarului floral.

Rămâne întrebarea dacă arțarul să fie subiectul acestei luni sau a celei următoare. În agenda japonezului, cel mai adesea crizantema primește luna a noua – octombrie, iar arțarul luna a zecea – noiembrie. Ziua de naștere a împăratului Mutsuhito cade însă pe 3 noiembrie, crizantema fiind emblemă imperială, așa că am rezervat acestei flori luna viitoare. Mai mult, tradiția spune că în octombrie trebuie vizitați faimoșii arțari din Nikko și Tatta.

Arțarul e cunoscut în cutume drept „plantă-antidot”, întrucât se crede că limpezește aerul de infestări. Mai aflăm și că e unul dintre importanții copaci fără flori, ale cărui ramuri înlocuiesc inflorescențele în...

conifer

Molidul (Abies excelsa). — Formează adevărata bogăție forestieră a țării noastre, fiind esența cea mai răspândită. Molidul, moliftul, acoperă în masive dese coastele munților Carpați de la Dunăre până în Tisa maramureșeană, aflându-se și pe înălțimile mai mari ale Munților Apuseni. Uneori aproape numai el, alteori amestecat cu bradul adevărat, alcătuiește zona păduroasă a coniferelor, urcându-se în Oltenia până pe la 1700 m., iar în nordul Moldovei coborându-se la 1400 m.

La această înălțime nu alege. Crește pe calcar, ca și pe grohotișuri. Nu-i pasă de gerurile cele mai aspre; nu-i face rău nici biciuirile crivățului din primăvară. Înfruntă totul, ridicându-și sulița trunchiului, înalt uneori până la 30 m., pe vârfurile cele mai semețe, unde se anină norii de pletele cetinelor lor. E un aspect înviorător, priveliștea piscurilor izolate de pe Valea Oltului, cum e Cozia, sau cei doi ușori...