Mitologie: povestea lui Sisif

Sisif a fost fiul lui Aeolus, zeul vânturilor. Deși fiu de zeu, totuși el făcea parte din gloata cea mare a oamenilor muritori. Era de o deșteptăciune și de o șiretenie fără seamăn, ceea ce a făcut ca el să fie deopotrivă cu zeii din Olymp, care îl primiră la ospețele și consfătuirile lor; dar, în același timp, era și extraordinar de lacom și zgârcit.

Fiind fondatorul și regele orașului Corinth, numit pe acea vreme Ephyre, orașul cel mai comercial din toată Grecia, Sisif se îndeletnicea cu cele mai josnice apucături banditești, strivind pe toți negustorii sau străinii, care întâmplător treceau prin țara sa, cu bolovani și stânci pe care le rostogolea asupra lor și jefuindu-i în urmă de tot ce aveau. Prin iscusința sa și mai ales prin tâlhăriile sale și-a câștigat o avere colosală, care a ajuns de pomină în lumea veche.

Sisif a avut de soție pe Meropa, una din fiicele lui Atlas, prefăcută în urmă într-una din cele șapte stele din constelația Pleiadelor. Această Meropa, fiindcă singura dintre surori s-a căsătorit cu un muritor, câtă vreme toate celelalte fiice ale lui Atlas s-au măritat după zei, se ascunde de rușine, pe cât poate, după surorile ei de pe cer, spre a nu fi văzută. De aceea ea stă ascunsă la spatele surorii sale Electra, de care nu se poate bine distinge pe cer.

Moartea lui Sisif i s-a tras de la Jupiter, care l-a pedepsit pentru o trădare. Iată în ce împrejurări:

Un oarecare Asopus, zeul unui fluviu cu același nume, fluviu care curge prin Peloponez, avea o fată de o frumusețe răpitoare, numită Aegina. Marele Jupiter, cum a văzut-o, a și îndrăgit-o și a furat-o, ridicând-o la sine în Olymp. Asopus, observând că fiica sa a dispărut, se pune pe urmele ei să o găsească și a căutat-o peste tot pământul, cutreierând în lung și lat toate mările și toate țările. În cele din urmă ajunge și în Corinth, unde dă de regele Sisif, căruia îi cere sfat și ajutor.

Acesta, fiindcă cunoștea pe hoț și fiindcă Asopus, ca zeu fluvial, i-a făgăduit că va face să țâșnească un izvor de apă din stânca stearpă din Corinth, pe fortăreața Acrocorinth, a dat pe față pe Jupiter. Atunci, Asopus, drept recunoștință, face să iasă la iveală numaidecât faimosul izvor Peirene, care în urmă procură apă din belșug, atât pentru fortăreață, cât și pentru cetatea Corinth.

Asopus se pregătea tocmai să pornească cu războiul împotriva lui Jupiter, când zeul, furios de atâta îndrăzneală, îl lovi cu puternicul său fulger și-l sili să se retragă iarăși în albia sa din Peloponez.

Dar nici Sisif nu avea să rămână nepedepsit pentru trădarea sa față de stăpânul Olympului. De aceea, Jupiter porunci morții să se ducă la Sisif acasă și să-l ducă cu sine în împărăția umbrelor. Sisif însă, în șiretenia și viclenia sa, pune mâna pe moarte, o leagă în lanțuri, o bagă într-o închisoare și o ține astfel multă vreme. În timpul acesta de pe întregul glob al pământului nimeni nu mai murea, nimeni nu se mai cobora în împărăția lui Pluton. Văzând atunci zeul Infernului că nimeni nu mai vine la sine, că este lipsit cu totul de suflete și de jertfe, se duce la Jupiter să se plângă și chiar să facă gălăgie.

Atunci Jupiter, stăpânul cerului, se văzu silit să facă dreptate. De aceea trimite numaidecât pe pământ pe fiul său Marte, puternicul zeu al războiului, care desleagă moartea din lanțurile lui Sisif și-l silește și pe acesta să se coboare în negrul Tartar.

Dar și aici se gândi șiretul Sisif să păcălească pe Pluton.

Iată cum. Pe când se găsea pe pământ, înainte de a muri, roagă pe soția sa Meropa ca să nu-l îngroape după moarte și să nu-i facă onorurile înmormântării. Pluton și Proserpina, stăpânitorii Infernului, văzând că nu li se aduc jertfe de Meropa, că nu li se fac sacrificii mortuale, se lăsară să fie convinși, la vorbele de viclenie ale lui Sisif, ca să-l trimită din nou pe pământ, în lumea de sus, ca să pedepsească pe puțin evlavioasa lui soție, pentru lipsa de pietate și de sacrificii care se cuveneau zeilor din Infern.

Astfel, vicleanul Sisif scapă din nou de gheara morții, se întoarse pe pământ și nu mai vrea să se întoarcă înapoi. A trebuit să treacă ani de-a rândul până ce Mercur, la un ordin apriat al lui Jupiter, să vină la dânsul, și găsindu-l la masă chefuind, să-l ducă iar în Infern, unde rămâne acum pentru totdeauna.

De astă dată zeii îi dau o pedeapsă mai potrivită pentru faptele sale criminale de pe pământ. Îl condamnă să ridice cu mâinile și cu umerii un bolovan enorm, mare cât o stâncă, până în vârful unui munte pietros și când izbutește să-l ducă până sus, bolovanul, printr-o putere divină, se prăvălește din nou până jos, în vale, și bietul Sisif este obligat să-l ridice iarăși în vârful muntelui. Lucrarea sa Sisif o face fără încetare și necontenit bolovanul cade la locul său de plecare, chinuind astfel pentru vecie pe sărmanul condamnat din Infern.

Cu soția sa Meropa a avut ca fiu, între alții, pe Glaucus, tatăl lui Bellerophon.