Mitologie: astrele și vânturile

Phosphoros și Hesperos. – Dintre planete, numai Venus a dat naștere unei legende mitice. Și deoarece se arată înainte de răsăritul soarelui și după apunerea lui, ea a fost descompusă în două ființe divine considerate ca frați: Phosphoros, Luceafărul de dimineață, și Hesperos, Luceafărul de seară (numiți la romani Lucifer și Vesper). Primul se zicea născut din Astreos și Eos, din Cerul înstelat și din Aurora: Aphrodita îndrăgindu-l, îl răpi în floarea tinereților, ca să-l facă păzitorul templului ei. Dimineața, Phosphoros pornește din adâncul Oceanului către cer spre a vesti oamenilor apropierea luminii. Seara portă numele de Hesperos, steaua cea mai strălucită de pe bolta cerească, fiul lui Atlas și părintele Hesperidelor: el avea menirea specială de a conduce cortegiul nupțial și de a introduce pe tânăra soție în casa soțului ei. – Arta reprezenta aceste două astre sub chipul a doi frumoși genii cu făclia în mână.

Orion și Sirius. – Dintre stelele fixe, Orion, steaua strălucită a verii, a fost deja menționat cu ocaziunea rivalității sale ca vânător cu zeița Artemis, care îl ucise cu săgețile ei, după care ar fi fost schimbat în zodia ce-i portă numele. Era închipuit ca un uriaș cu sabia de aur, pășind în mijlocul valurilor mării, iar cu capul atingând stelele. O legendă povestea nașterea-i minunată: bătrânul Hyrieus fu dăruit de zei cu un copil, drept răsplată pentru strălucita ospătare a lui Zeus, Poseidon și Hermes; fecundând o piele de bou, zeii porunciră lui Hyrieus s-o bage în pământ și să n-o scoată decât după 9 luni, când dădu naștere lui Orion.

Câinele vânătorului Orion era steaua luminoasă Sirius, (numită de popor raliță «plugușor») a cărei ivire în toiul verii vestea timpul cel mai cald al anului, așa-numitele zile caniculare sau câinești (zodia având chipul unui câine furios).

Pleiade și Hyade. – Constelațiunea Pleiadelor ajunse asemenea obiectul unei legende mitice. Ele răsar prin mijlocul lui mai, vremea culesului, și apun la sfârșitul lui octombrie, vremea semănatului. Înainte de a se schimba în cunoscutul grup de 7 stele (numite de poporul nostru Cloșca cu pui), Pleiadele erau fecioare surori, fiice ale uriașului Atlas, cari fură transportate de Zeus pe cer și puse între stele, ca să scape de prigonirile vânătorului Orion. Cea mai bătrână și mai frumoasă dintre Atlantide sau fiice ale lui Atlas era Maia, care avu cu Zeus pe Hermes. Celelalte surori fură toate iubite de zei afară de ultima, Merope, care luă de bărbat pe un muritor și de aceea lumina-i câteodată se întunecă.

Nu mai puțin faimoase erau Hyadele, constelațiunea ploilor și a furtunelor. După legendă, ele ar fi fost 5 surori, cari jeliră atâta moartea fratelui lor Hyas, ucis la vânat de o fiară, încât Zeus le schimbă în stele.

Arctos. – În fine, Ursa (Arctos), numită de popor și Carul cu boi, zodia fiind compusă din 7 stele dispuse în chip de car. Legenda o identifica cu Callisto, frumoasa nimfă din suita zeiței Artemis: iubită de Zeus și prigonită de Artemis, fiindcă încălcase legea castității, ea fu schimbată în ursoaică și transportată de Zeus pe cer. – Romanii numeau acest grup Septem triones, cei șapte boi arători, fiindcă rotirea acestor stele în jurul centrului polar se aseamănă cu ocolul ce fac boii când ară un câmp.

Boreas și Notos. – Cele patru vânturi principale (Boreas, Zephyros, Euros și Notos) se considerau ca fiii lui Astreos și al Eos sau Aurorei. Cel mai temut era Boreas, regele vânturilor, numit de romani Aquilon (sau Crivățul), vântul muntos de la miazănoapte, a cărui suflare făcea să se cutremure pământul și să se clatine suprafața mării. De aceea era privit ca răpitor de copile, cum făcuse cu fecioara Orithyia, fiica lui Erechteus, pe când se juca pe malurile lui Ilissos, și o dusese în munții Riphei din Tracia, locașul său favorit. Nu mai puțin puternic și minunat se credea vântul de la miazăzi, Notos sau Austrul, aducătorul de ploi și de furtuni, cari împiedicau navigațiunea și înfășurau lumea cu întunecime.

Zephyros și Euros. – Din contra, Zephyros, vântul de apus, vestitorul primăverii, a cărui suflare favoriza agricultura (și de aceea numit de romani Favonius), era venerat ca un zeu binefăcător. În fine Euros, vântul de răsărit, bătea obișnuit în vremea iernii.

După legendă, câteși patru aceste vânturi locuiau la un loc în Tracia, închise într-o peșteră din insula Eolia, sub paza regelui lor Eolus, care, după ordinul vreunui zeu, le da drumul să se dezlănțuiască asupra pământului.

Reprezentațiuni artistice. – Arta greacă îl reprezenta pe Boreas ca un bărbat voinic, cu statura impunătoare, în plină vigoare a vârstei, cu barba stufoasă, cu părul lung și ciufulit și cu aripi mari la umeri. Până astăzi s-a păstrat la Atena monumentul cunoscut sub numele de Turnul vânturilor: un turn octogonal de marmură albă, pe a cărui friză se află sculptate 8 figuri, cari reprezintă cele 4 vânturi principale și alte 4 secundare.