Luând apărarea operei lui Beethoven, pe atunci contestat încă în Franța, Berlioz, cu autoritatea geniului, analizează printr-un studiu critic simfoniile, «cele nouă muze» ale celui mai puternic geniu muzical al omenirei. Urmărind senzul desvoltărei muzicale, Berlioz scoate la iveală în neașteptate imagini de cuvinte, întreaga comoară de frumusețe ascunsă în mersul liniilor sonore ale orchestrei beethoveniene. Spulberând critica necompetentă ori interesată printr-o analiză savantă, zeflemisind adesea, nu fără amărăciune, mediocritatea publicului, Berlioz, servind muzica, își apăra propria sa operă, pentru răspândirea căreia avu de întâmpinat mari greutăți întreaga viață. (M.C.)
Sunt treizeci și șase sau treizeci și șapte de ani de când s-a făcut la concertele spirituale de la Operă încercarea operelor lui Beethoven, pe atunci cu desăvârșire necunoscute în Franț...