Deși am făcut multe cercetări în privința aceasta, mi-au rămas câteva puncte obscure. Voi povesti faptele cari sunt sau mi se par a fi sigure.

Esarcu avea, din primele timpuri ale existenței Ateneului, gândul de a clădi un local propriu. Aflându-se la Roma, a întocmit, desigur în unire cu un arhitect, planurile necesare pentru construcție în vederea sumei ce putea să aibă Ateneul și care se ridica în 1878 la 70.000 lei. Terenul pe care s-ar fi zidit făcea parte din moștenirea de la Contele Scarlat Rosetti și se găsea lângă Cișmigiu, la intrarea Rosetti. Întorcându-se în țară, a primit diverse inspirații, din cari unele din foarte înalt loc, cari l-au convins că terenul nu se găsește în poziție bună. Atunci a intervenit la guvern ca să se cedeze un...

Balcicul a pătruns în arta și în literatura română cu un loc al lui, de pe acum limpede conturat. Mai puțin în literatură, cum era și firesc, pentru că lirica îndeobște, care freamătă în decorul ei propriu interior, se ferește de celălalt, ca de orice prilej de împrăștiere, ceea ce n-a împiedecat pe Ion Pillat să ne dea vedeniile biblice ale unor stanțe ondulate și pe Adrian Maniu fiorii gorganelor scitice cu regi îngropați călări în ele; pentru că epica se lovește de lipsa omului bine încadrat și a putințelor, cu răgaz de observație și analiză, ceea ce n-a adus mai puțin paginile concentrate ale «Tătăroaicei» lui Oscar Walter Cisek, fragmentele de memorii ale Reginei Maria și descrierea, cu împletitură din două fire, poezie și știință, a lui George Vâlsan...

Cunoscătorii mai vechi ai Balcicului deplâng valul de civilizație care s-a abătut asupra lui în ultimii ani. Ei privesc cu dezolare cum fostul orășel dobrogean, care semăna pe vremuri, și de altfel nici azi n-a încetat cu totul să semene, cu un prăpădit sat asiatic, se pregătește să devină cu timpul port, oraș, stațiune balneară.

Fiecare nouă victorie a civilizației pe teritoriul acestui golf li se pare un atentat împotriva adevăratului lor Balcic. Lumina electrică, digul, farul, toate au fost primite cu strângere de inimă. Cât despre vilele albe, care nu încetează să apară de la an la an pe dealurile de cretă, altădată pustii, nu e una care să nu provoace ostilitate.

Ce se va întâmpla când va fi gata hotelul Oficiului de Turism sau când se va face...

Începe să fie greu, chiar pentru noi care am cunoscut-o și suntem încă atât de aproape de ea, să reconstituim imaginea Bucureștilor de acum zece ani.

A fi fost de față la marile transformări petrecute, a fi văzut cu ochii noștri și molozul vechiului București și betonul armat al celui nou, a fi avut înaintea noastră, aproape simultan, dublul tablou al orașului care dispărea și al celui care se ridica – toate acestea nu ne ajută totuși să ne dăm prea bine seama cum și când s-a petrecut uimitoarea substituire de imagini.

E ceva magic în această întâmplare. Lucruri care ne erau cândva familiare, lucruri care intrau în obișnuința noastră, ca într-un fel de eternitate de la sine înțeleasă, s-au topit fără urmă într-un trecut care dintr-odată pare a fi...

Rembrandt a lăsat 550 de tablouri terminate, din care abia vreo 30 au rămas în Olanda, iar celelalte sunt răsfirate în muzeele Europei. Acest fapt e curios, fiindcă Rembrandt nu a părăsit deloc pământul țării sale, precum era obiceiul artiștilor pe timpul său, și nu a stat în serviciul nici unui domnitor străin, cum a fost de exemplu Van Dyck la Carol I, regele Angliei, sau Rubens la ducele Vincenzo Gonzaga în Mantua, la Maria de Medici, văduva lui Henric IV, și la Filip III și IV, regii Spaniei. Olanda era de la anul 1648 liberă; bogăția ei era mare, coloniile ei întinse; comerțul pe timpul marii revoluțiuni engleze era concentrat în mâna ei; de ce dar tablourile marelui olandez au fost vândute în străinătate?

Explicarea faptului o putem găsi...

Asano, seniorul de Ako, în timp ce se afla la Yedo, la curtea shogunului, a fost împuternicit să organizeze una dintre cele mai mari ceremonii oficiale din acele vremuri, și anume primirea și onorarea unui trimis al mikado-ului. Asano însă nu era prea priceput în astfel de chestiuni, îndatoririle de războinic îi erau lui familiare. În consecință, s-a sfătuit cu un alt nobil, pe nume Kira, ale cărui cunoștințe vaste în privința ceremoniilor și a etichetei de la curte îi erau egalate doar de răutatea caracterului. Supărat pe cinstitul Asano, care a omis să-l răsplătească pentru informațiile împărtășite cu reticență, l-a luat în derâdere drept un bădăran de la țară nedemn de a fi considerat daimyo. În sfârșit, a mers până într-acolo încât i-a poruncit lui Asano să se aplece...