Nici nu poate fi un nume mai potrivit dat de popor. Gingășia florii e arătată prin diminutivul cuvântului: clopoțel. Numirea evocă însă și deșteptarea primăverii. Floarea aceasta vestește înaintea cocorilor vremea bună, chiar când numai câteva zile de căldură dezmorțesc pământul. Cu câtă precauțiune nu se încumetă să iasă la lumină! Ca să poată străpunge piedica frunzelor moarte ce i-au ținut de cald peste iarnă, planta are vârful ca o suliță. De multe ori se înalță în cap cu frunza uscată pe care a străpuns-o. Grăbită, o ridică în sus.

De sub frunzulița ce i-a servit drept scut și săgeată totodată, se îndoaie gingașa floare pe o codiță subțire, desfășurându-și cele două rânduri de petale albe ca zăpada. Trei petale se răsfrâng în afară. Alte trei, încondeiate cu câte...

Principiul că virtutea constă în a se conforma rațiunii nu este interpretat la fel de toți stoicii. Neputând face aici întregul istoric al școalei, ne vom mărgini la interpretarea celui mai ilustru din reprezentanții săi: Epictet.

Biografia lui Epictet ne este puțin cunoscută, fiind foarte greu să scoatem adevărul din nenumăratele legende care s’au născut pe urma acestui om extraordinar. Născut în Frigia, în mijlocul Asiei mici, pe la anul 50 după Christ, nu știm cum a ajuns sclav în Roma. El putu însă să urmeze lecțiunile stoicului Musonius Rufus, a cărui doctrină deveni pentru natura lui arzătoare o formulă de vieață. Nu știm când a fost liberat, nici când a început să profeseze. Sigur e că Domițian gonind pe filozofi din Italia (în anul 94 d. Chr.), Epictet s’a...

Zenon s’a născut probabil în anul 336 la Kition, colonie feniciană din insula Cipru. Tatăl său, care era negustor, îi cumpără din Atena mai multe scrieri socratice, între altele Memorabilele lui Xenophon, care deșteptară gustul lui Zenon pentru filozofie. La vârsta de 22 de ani, venind în Atena pentru afaceri, Zenon făcu cunoștința cinicului Crates și se lăsă de comerț. Insă felul de trai al cinicilor nepotrivindu-se cu firea lui, el îi părăsi curând după aceea și urmă pe Stilpon din Megara, iar mai târziu pe platonicianul Polemon. In acelaș timp citea scrierile vechilor filozofi, în special ale lui Heraclit, al cărui sistem îl adoptă.

După douăzeci de ani de studii și meditații, formându-și un sistem de convingeri, Zenon adună câțiva discipoli pentru a le expune ideile sale. Ei se...

Epicur (341–170) s’a născut în Atena (alții pretind că în Samos). El era fiul unui institutor și al unei magiciene. Probabil că în timpul copilăriei a văzut de multe ori descântecele mamei sale și astfel a prins în sufletul lui acea ură neîmpăcată în contra superstiției, ură pe care a păstrat-o toată vieața. După o tinerețe agitată, el se stabilește în Atena, unde deschide școala care poartă numele său. Avea atunci vreo 36 de ani. Epicur a inspirat discipolilor săi o prietenie și o admirație atât de sinceră, încât aceștia, după moartea lui, îi consacrară un fel de cult. Aniversarea nașterii lui era sărbătorită cu mare solemnitate și mulți purtau chipul lui pe medalioane sau pe inele, ca un talisman. Acela care sfărâmase idolii zeilor a fost adorat aproape ca...

Pictura daneză este o artă tânără, nu se deșteaptă la o viață independentă decât spre mijlocul secolului al XVIII-lea. Ceea ce se produsese înainte, în Danemarca, se datora – în afară de câteva excepții – străinilor chemați în țară și, când se înființează Academia Regală de Arte Frumoase, în anul 1754, la Copenhaga, după modelul francez, conducătorii ei sunt pictorul suedez Carl Gustav Pylo și francezii, arhitectul Nicolas Jardin și sculptorul Jacques Saly. Această Academie, după model străin și cu străini ca profesori, a fost origina unei adevărate școale de pictură și sculptură daneză. Printre artiștii care devin fruntași ai națiunii, trebue citat în primul rând Virgilius Erichsen, care ajunge pictorul de curte al împărătesei Ecaterina II, sculptorul Johannes Wiedewelt, care, în timpul șederii sale la Roma, întreținu o prietenie...

Gravorii noștri «au burin» din secolul al XVIII-lea, ca de pildă Strange, Sharp și Woollett, au făcut lucruri remarcabile în reproducerea portretelor și peisagiului, dar ei azi nu mai sunt la modă și sunt pe nedrept neglijați. Colecționarul modern acordă mai mare favoare gravurii în Mezzotintă, în care gravorii englezi au fost neîntrecuți, și celei în «pointillé». Procedura mezzotintei, deși inventată de un German, a fost curând introdusă în Anglia și a găsit aici, sub domnia lui George al III-lea, cea mai însemnată a ei desvoltare. Gravorii de primul rang în această perioadă au fost numeroși și au avut mult de lucru pentru reproducerea portretelor admirabile care erau atunci pictate de artiști ca Reynolds, Gainsborough, Hoppner, Romney, Opie și Lawrence. Niciun procedeu nu se adaptă mai bine ca să redea...