Ceaiul verde, astăzi atât de răspândit în Japonia, a fost introdus acolo odată cu învățătura lui Buddha. Știut este că budismul își are originile în India, de unde a trecut în China, Coreea și apoi în Japonia. Suveranii imperiului nipon au trimis învățați în China pentru a studia doctrina budistă; acești înalți demnitari și preoți, întorcându-se în patria lor, au introdus băutura ceaiului verde și semințele acestei plante, pe care au cultivat-o și în țara lor.

Ceaiul a fost privit la început ca o băutură sacră. Scriitorii japonezi povestesc că, în 729 AD, împăratul Shomu a convocat în palatul său o sută de preoți pentru a îndeplini Gyo-cha, ceremonia ceaiului verde.

Cu mult înainte de a fi introdusă în Japonia, această băutură era privită în China ca un medicament. Autorul...

Din primele zile ale lui aprilie, la adierile primăverii japoneze, cireșii cu petale roze își arată mugurii. În curând apoi mii de arbori din grădini și promenade se vor acoperi ca de un strat de zăpadă mirositoare – florile.

Ziarele anunță ziua așteptată a sărbătorii cireșilor, care, natural, variază adesea cu o săptămână sau două, după capriciile sezonului.

S-a zis cu dreptate de crizantemă că este floarea națională a Japoniei; lucrul e cu atât mai adevărat pentru cireș. O poezie de demult zice: «Vrei să știi ce înseamnă țara lui Yamato? Parfumul cireșului în razele soarelui de dimineață».

Un proverb popular îi consacră aceeași stimă și arată cazul pe care îl fac japonezii de această floare: «Printre flori, cireșul are rândul întâi, precum e întâiul samuraiul printre oameni.»

Așa fiind...

Când noi, europenii, cumpărăm flori, fie că e vorba de trandafiri, fie că e vorba de garoafe, fie că e vorba de crini, n-avem decât o singură grijă: să primim flori cât mai mari, dacă se poate toate de aceeași mărime.

Când japonezul cumpără flori, pentru sine sau pentru a le dărui, el nu alege niciodată flori cu totul deschise: ia numai boboci, pentru ca astfel să-și rezerve bucuria de a fi martor la înflorirea lor.

Între aceste două feluri de a înțelege rostul unei flori e o deosebire ca de la cer la pământ. O deosebire care arată că noi suntem barbari și absolut nepricepuți într-o artă subtilă, care încălzește inima japonezului.

Japonezul nu înțelege niciodată să aranjeze florile în „jerbe“. El se mulțumește cu două sau trei flori...

Nici nu poate fi un nume mai potrivit dat de popor. Gingășia florii e arătată prin diminutivul cuvântului: clopoțel. Numirea evocă însă și deșteptarea primăverii. Floarea aceasta vestește înaintea cocorilor vremea bună, chiar când numai câteva zile de căldură dezmorțesc pământul. Cu câtă precauțiune nu se încumetă să iasă la lumină! Ca să poată străpunge piedica frunzelor moarte ce i-au ținut de cald peste iarnă, planta are vârful ca o suliță. De multe ori se înalță în cap cu frunza uscată pe care a străpuns-o. Grăbită, o ridică în sus.

De sub frunzulița ce i-a servit drept scut și săgeată totodată, se îndoaie gingașa floare pe o codiță subțire, desfășurându-și cele două rânduri de petale albe ca zăpada. Trei petale se răsfrâng în afară. Alte trei, încondeiate cu câte...

Principiul că virtutea constă în a se conforma rațiunii nu este interpretat la fel de toți stoicii. Neputând face aici întregul istoric al școalei, ne vom mărgini la interpretarea celui mai ilustru din reprezentanții săi: Epictet.

Biografia lui Epictet ne este puțin cunoscută, fiind foarte greu să scoatem adevărul din nenumăratele legende care s’au născut pe urma acestui om extraordinar. Născut în Frigia, în mijlocul Asiei mici, pe la anul 50 după Christ, nu știm cum a ajuns sclav în Roma. El putu însă să urmeze lecțiunile stoicului Musonius Rufus, a cărui doctrină deveni pentru natura lui arzătoare o formulă de vieață. Nu știm când a fost liberat, nici când a început să profeseze. Sigur e că Domițian gonind pe filozofi din Italia (în anul 94 d. Chr.), Epictet s’a...

Zenon s’a născut probabil în anul 336 la Kition, colonie feniciană din insula Cipru. Tatăl său, care era negustor, îi cumpără din Atena mai multe scrieri socratice, între altele Memorabilele lui Xenophon, care deșteptară gustul lui Zenon pentru filozofie. La vârsta de 22 de ani, venind în Atena pentru afaceri, Zenon făcu cunoștința cinicului Crates și se lăsă de comerț. Insă felul de trai al cinicilor nepotrivindu-se cu firea lui, el îi părăsi curând după aceea și urmă pe Stilpon din Megara, iar mai târziu pe platonicianul Polemon. In acelaș timp citea scrierile vechilor filozofi, în special ale lui Heraclit, al cărui sistem îl adoptă.

După douăzeci de ani de studii și meditații, formându-și un sistem de convingeri, Zenon adună câțiva discipoli pentru a le expune ideile sale. Ei se...