București: palatul Ateneului, 1931

Deși am făcut multe cercetări în privința aceasta, mi-au rămas câteva puncte obscure. Voi povesti faptele cari sunt sau mi se par a fi sigure.

Esarcu avea, din primele timpuri ale existenței Ateneului, gândul de a clădi un local propriu. Aflându-se la Roma, a întocmit, desigur în unire cu un arhitect, planurile necesare pentru construcție în vederea sumei ce putea să aibă Ateneul și care se ridica în 1878 la 70.000 lei. Terenul pe care s-ar fi zidit făcea parte din moștenirea de la Contele Scarlat Rosetti și se găsea lângă Cișmigiu, la intrarea Rosetti. Întorcându-se în țară, a primit diverse inspirații, din cari unele din foarte înalt loc, cari l-au convins că terenul nu se găsește în poziție bună. Atunci a intervenit la guvern ca să se cedeze un teren ce se găsea în colțul Bulevardului Academiei și stradei Colței, și arhitectul Eforiei, Enderle, a făcut planurile pentru ipoteza aceasta. Guvernul a aprobat și ministrul de instrucție a formulat proiectul de lege, l-a prezentat Parlamentului, dar n-a ajuns a fi pus la vot. Acestea le spune Esarcu în discursul său de la 8 ianuarie 1878.

Speranțele din acel timp nu se îndepliniră, dar ideea nu fu părăsită. În cursul anilor s-au vândut unde din imobilele lăsate de Scarlat Rosetti prin testamentul din 1870 și s-a realizat în 1883 suma de 117.300 lei, iar în 1887 iulie s-a ajuns, adăogindu-se și oarecari donații, la 221.858 lei.

În ce privește terenul, s-au petrecut câteva fapte interesante.

Se formase în București (în anul...?) o societate pe acțiuni numită „Societatea equestră română”. Scopul ei era, între altele, să construiască un circ-manej într-o poziție centrală. Din actele ce am avut la îndemână se vede că la 21 aprilie 1875 societatea cumpără de la familia Gianni un imobil (casă și loc) în strada Episcopiei no. 6 (supraf. 126 m.p.). Alături de acesta se găsea un teren pe care Primăria Capitalei îl cedase societății ca să facă construcția proiectată. Societatea face fundațiile după un plan anumit, dar nu mai poate continua și câțiva ani iarba acoperi zidăria și copiii din vecinătate făcuse aci loc de minune pentru jocurile lor. Probabil că Primăria cedase terenul rezervându-și dreptul de a-l lua înapoi dacă societatea nu va construi.

În martie 1886 Societatea Ateneului Român este recunoscută ca persoană juridică. În calitatea aceasta primește printr-o lege terenul situat în dosul squarului Episcopiei (cu condiție să înceapă construcția în timp de 3 ani) și în iunie cumpără de la societatea equestră locul cumpărat de aceasta de la familia Gianni.

Pe terenul astfel întregit Societatea Ateneului decide a construi palatul său. Fiindcă nu avea decât 200.000 lei, obținuse în 1885 autorizația de a face o loterie de 500.000 bilete (câte 1 leu).

Un apel semnat de biuroul Ateneului (N. Krețulescu, C. Esarcu, P. S. Aurelian, Gr. N. Mano, C. Stăncescu, G. M. Tattărescu) îndeamnă pe ,,amicii culturii naționale” să cumpere bilete; serbări de tot felul se organizează în Capitală și în provincie și după 2 trageri (22 mai 1886 și 22 decemvrie 1886) se realizează suma de 352.132 (net). Cu această sumă și cu altele, primite ca donații și subscrieri, se începe construcția după planurile arhitectului francez Albert Galleron. El trebuia să folosească fundațiile plănuitului circ-manej. De aceea i s-a impus forma circulară, potrivită, de altfel, pentru o sală de conferințe și concerte. El dă următoarele deslușiri: deoarece lipsea acelor temelii locul pentru a se așeza în fața sălii principale un vestibul, arhitectul a socotit că trebuie să pună sala principală într-un cat superior, iar la catul de jos (parter) să fie sub sala de sus un mare vestibul, unde lumea va putea circula liber sub acoperiș. Dar pe unde să se urce lumea sus? Pentru o singură scară monumentală nu era loc; de aceea a făcut 4 scări încolăcite, având repaosul necesar în formă de balcon rotunjit în interiorul vestibulului. Din aceste patru balcoane privitorul poate cuprinde cu o ochire întregimea tindei centrale. În această tindă 12 coloane, tencuite cu un stuc care imită marmura roză, susțin bolta centrală. Mai departe arhitectul zice că fațada e inspirată după templul Erechtheion din Atena; iar încăperile laterale au împrumutat decorațiunea lor după templul Sibilei de la Tivoli. Acoperământul este circular, având o cupolă centrală, iar în mijloc e un coronament făcut după monumentul coragic al lui Lysicrat din Atena.

Galleron, nefiind stabilit în București, a fost ajutat la supraveghere de arhitectul C. Baicoianu (decedat acum câțiva ani), iar pentru lucrările de fierărie de un arhitect german Schwalbach.

Din partea Ateneului s-a numit o comisie ,,de execuțiune” compusă din mai multe persoane, dintre cari au lucrat și au făcut toate rapoartele către membrii societății: N. Krețulescu, General I. Florescu, C. Esarcu.

La 1 iunie 1889 se arăta că se adunase suma de 1.017.741 lei și se cheltuise 1.017.737 lei. Trebuie să notăm că veniturile au fost adunate din: a) moștenirea lăsată de Contele Sc. Rosetti, b) din donații și alte legate, c) din produsul loteriei, d) din două împrumuturi făcute la Creditul funciar urban din București.

Fiindcă societatea Ateneului n-ar fi putut din veniturile sale să plătească ratele Creditului, s-a promulgat la 3 martie 1889 o lege prin care se stabilește:

a) se va înscrie în budgetul Statului anual suma de lei 28.373 pentru plata acestei rate;

b) Ateneul Român va pune edificiul din București la dispoziția Ministerului Instrucției pentru congrese internaționale, pentru întruniri artistice, științifice și literare și pentru solemnități scolastice.

În felul acesta, ceea ce se considera de unii ca un vis, de alții ca o nebunie, s-a realizat: „Capitala s-a înzestrat cu un palat care ocupă primul loc printre monumentele civile ale țării...“, zicea comisia executivă a Ateneului.

Palatul Ateneului, care, după planul primitiv, urma să fie limitat până la linia care e azi despărțită printr-un grilaj, dincolo de care e scara cea mare cu două ramuri, a fost completat mai târziu cu partea din spre strada Golescu. Clădirea s-a făcut cu fondurile Ministerului Instrucției. În urma acestei adăogiri s-a instalat aici Pinacoteca Statului.

Palatul Ateneului a servit pentru conferințe, concerte, festivaluri (în sala cea mare de sus, uneori și într-o sală mai mică de jos), pentru expoziții (în sălile de jos). Biblioteca nu s-a putut organiza și deschide înainte de război. După război clădirea a fost întrebuințată de guvern în anii 1919-20 pentru Camera Deputaților. A fost dat ca, în sala cea mare, în care s-au rostit de la tribună atâtea conferințe despre idealul poporului român, să se adune cea dintâi Cameră a tuturor provinciilor unite și aici să se voteze, în ședința de la 29 decembrie 1919, ratificarea unirii Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu patria-mamă. S-a hotărât atunci ca evenimentul să se consacre printr-o placă comemorativă pusă în păretele sălii, dar până acum hotărârea nu s-a îndeplinit.

Cu ocazia așezării Camerei Deputaților în palatul Societății s-a hotărât de către guvern să se stingă toate obligațiile ce ar mai avea Ateneul față de Stat și s-a publicat în ,,Monitorul Oficial” Nr. 181 din 30 octombrie 1919 un decret din care extragem următoarele:

1) Cedarea se va face maximum pe un interval de trei ani;

2) Statul să cedeze în deplină proprietate societății Ateneului dreptul său de coproprietar ce-l are asupra clădirei „Pinacoteca Statului“ și care face corp cu Ateneul în spre str. Poșta-Veche;

3) Toate îmbunătățirile și adausele ce se vor aduce Palatului Ateneului să rămână proprietatea Ateneului fără nici un drept de despăgubire pentru Stat;

4) Societatea să continue a se folosi de palatul său pentru conferințele și concertele sale în zilele de sărbătoare și în serile în care Parlamentul nu va ține ședințe de noapte, cum și în timpul vacanței;

5) Statul va răspunde pentru eventualele pagube pe care societatea Ateneului le-ar avea de suferit și decurgând din pretențiunile ce le-ar putea ridica împotriva Ateneului diferiții contractanți, sub orice titlu, cu societatea Ateneului, din contracte încheiate până la 15 oct. 1919.

Clădirea Ateneului a rămas în starea aceasta până în anul 1924, când au început a se face o serie de transformări. Subsolul clădirii a fost curățit și s-au construit acolo două săli de cinematograf și două săli circulare concentrice pentru expoziții. În parter și etaj (aripa dinspre strada Episcopiei) s-a separat printr-un plafon de beton sala bibliotecei, care se întindea pe ambele aceste caturi, obținându-se astfel o sală mare de bibliotecă și un depozit de cărți. Lucrările acestea, terminate în anul 1928, au fost executate sub conducerea d-lui arhitect I. Fonescu, din sumele pe cari societatea le-a dobândit mai ales prin subvenții de la Ministerul Instrucției, grație solicitudinei prezidentului dr. C. Angelescu. Când împrejurările vor permite, se vor face transformări analoge și în aripa dinspre strada Franclin...