Mitologie: expediția argonauților

Phrixos și Helle. – Athamas, regele minienilor din Orchomen, în Beoția, avuse de la soția sa, zeița Nephela, un băiat Phrixos și o fată Helle. Peste câtva timp, Athamas își părăsi soția și se uni cu Ino, fiica lui Cadmos. Copiii Nephelei fură în curând oropsiți de mama lor vitregă, care căuta un prilej să-i prăpădească. Nephela, părăsind pământul, trimise ca pedeapsă în țara lui Athamas o secetă ce dădu naștere unei foamete cumplite. Regele trimise să întrebe oracolul de la Delphi și răspunsul zeului fu la întoarcere răstălmăcit de Ino: seceta va înceta dacă Phrixos va fi jertfit lui Zeus. Atunci Nephela veni în ajutor copiilor ei și, scăpându-i de la moarte, le dărui un berbece năzdrăvan cu lâna de aur, ce-i fusese dat de Hermes. Ea puse pe cei doi copii în spinarea berbecelui, care zbură cu dânșii în slava cerului. Dar în acea călătorie aeriană, Helle căzu în marea ce se numi apoi după dânsa (Hellespont); iar Phrixos ajunse în țara Eia, numită mai târziu Colchida, la răsărit de Marea Neagră. Acolo jertfi berbecele lui Zeus, protectorul fugarilor, și dărui lâna de aur regelui din Eia, Eetes, fiul lui Helios, care puse s-o atârne de un stejar, în dumbrava lui Ares, unde era păzită de un balaur cu ochii neadormiți. Apoi luă de soție pe Chalciopa, fiica regelui.

Iason. – În orașul Iolcos, din Tesalia, domnea Pelias, un nepot al lui Athamas, care răpise viclean tronul fratelui său Eson. Ca să-l scape pe fiul său Iason de prigonirea lui Pelias, Eson îl dete pe mâna centaurului Chiron, să-l crească în taină. Dar Pelias, îngrijorat, întrebă oracolul: cât îi va dura domnia? și zeul îi răspunse: să se ferească de omul cu o singură opincă (monosandalos). În vremea aceea, Iason creștea în peștera lui Chiron, care îl instruia în toate măiestriile eroilor din acel timp. Când, în vârstă de 20 de ani, tânărul porni spre Iolcos, cu gândul să-și recâștige tronul, pe drum, trecând peste o apă, pierdu un pantof și așa se înfățișă înaintea lui Pelias, încălțat cu un singur pantof. Cum îl văzu Pelias, prinse bănuială asupra lui, după spusa oracolului, și își puse în gând să-l răpună, trimițându-l la o ispravă primejdioasă. El promise dar să-i lase tronul lui Iason dacă-i va aduce din Colchida lâna de aur a berbecelui năzdrăvan.

Argonauții. – Iason se învoi să pornească și începu să se pregătească. El puse să i se facă o corabie măiastră cu 50 de vâsle, numită Argo (după numele constructorului ei Argos), și trimise oameni în toate părțile să cheme pe vitejii care ar vrea să ia parte la acea grea ispravă. Vreo 50 de eroi veniră să-l însoțească, între care Heracle, Dioscurii, Orfeu, cei doi fii înaripați ai lui Boreas (Calais și Zetes), Theseu și alții. Printre eroii înzestrați cu daruri supraumane era și Lynceus, cel ager la vedere, ai cărui ochi, pătrunzători ca ai râsului, răzbăteau pretutindeni și descopereau stâncile printre valuri. Toți aceștia, în frunte cu Iason, porniră pe corabia vorbitoare Argo, apucând drumul răsăritului. În cale, la Misia, Heracle pierdu pe dragul său Hylas, răpit de naiade, și eroul rămase acolo să-l caute. Apoi, în Tracia, călătorii dădură peste orbul rege Phineus, care își orbise nevinovații copii după pâra mamei lor vitrege și, de aceea, fu pedepsit de zei și chinuit de harpii, care îi răpeau orice hrană. Ele fură alungate de boreazi și Phineus, din recunoștință, spuse argonauților cum să se ferească de primejdiile drumului. Într-adevăr, la intrarea în Pontul Euxin, argonauții dădură peste grozavele stânci mișcătoare, Symplegadele, mai repezi decât vântul, care se izbeau una de alta și sfărâmau corăbiile. Ei scăpară de ele cu ajutorul lui Poseidon și, de atunci, acele stânci vii rămăseră înțepenite locului. După mari primejdii, ajunseră în sfârșit în Colchida, în țara regelui Eetes.

Medea. – Iason ceru lui Eetes comoara după care venise, acea lână de aur strașnic păzită de un balaur. Regele i-o promise după împlinirea unor grele isprăvi. Eroul n-ar fi fost în stare să le săvârșească fără ajutorul fiicei regelui, tânăra și măiastra Medea, care îndrăgi cu înfocare pe Iason și-l povățui cum să facă. Regele îi poruncise să înhame la un plug doi tauri cu picioarele de aramă și cu nările de foc, să are cu ei un câmp consacrat lui Ares și să semene în brazde dinții balaurului. Marea vrăjitoare unse trupul voinicului cu o alifie din buruieni fermecate, care-l făcu nevătămat și-l feri de suflarea veninoasă a dihaniei. Apoi, semănând dinții balaurului, aceștia produseră ființe noi, niște frați născuți din pământ, care se exterminară între ei. Dar regele, neînduplecându-se a-i da comoara, Medea fermecă și adormi balaurul păzitor al lânii de aur, Iason îl omorî și, luând comoara, se întoarse la Argo, însoțit de mântuitoarea sa. Eetes se luă grabnic după fugari și Medea, ca să-l zăbovească în drum, tăie în bucăți pe fratele ei Absyrt și-i împrăștie membrele în mare.

Iason, întorcându-se la Iolcos, consacră corabia lui Poseidon și predă lâna berbecelui lui Pelias, care însă nu vru să se țină de cuvânt. Atunci Medea își puse în gând să-l răpună. Ea convinse pe fiicele lui Pelias că ar putea întineri pe părintele lor (cum întinerise dânsa pe Eson), tăindu-l în bucăți și fierbându-l cu niște sucuri vrăjite de ea. În acest chip, și fără voie, ele omorâră pe tatăl lor. Alungați pentru această crimă din Iolcos, Iason și Medea se duseră la Corint, unde trăiră fericiți câtva timp. Dar apoi Iason părăsi pe Medea spre a se căsători cu Glauce, fiica regelui Creon. În furia ei, Medea trimise în dar Glaucei o tunică otrăvită, care mistui pe nenorocita (ca tunica lui Nessos pe Heracle); și, după ce omorî copilașii ce avuse cu Iason, fugi la Atena pe un car tras de balauri înaripați. Acolo luă de bărbat pe regele locului Egeu. Dobândind nemurirea după moarte, Medea fu venerată ca o zeiță și în câmpiile Elizee deveni soția lui Achile.