Istorie: destinul lui Nobunaga

Perioada 1573–1603 e considerată drept una de război civil nu pentru că alte epoci ar fi fost lipsite de conflicte, nici pentru că acești ani ar fi fost cei mai zbuciumați, ci pentru că imediat după anarhia din epoca Ashikaga este situat un segment istoric esențial, de aproximativ trei decenii, în care s-a produs încleștarea decisivă: cine să aducă pacea după război, ordinea în locul haosului.

În acest proces au jucat roluri notabile mai mulți actori, însă trei figuri au dominat clar scena: Ōda Nobunaga, Toyotomi Hideyoshi și Tokugawa Ieyasu – cei din urmă fiind, la început, doar generali în slujba lui Nobunaga.

Când Ōda Nobunaga, la doar șaisprezece ani, moștenise domeniile minore ale tatălui său, în Owari, viitorul său părea mai curând modest. Nu dădea semne promițătoare, motiv pentru care i se lipise porecla Bakadono, „Seniorul nebun”. Însă, treptat, cu sprijinul lui Hideyoshi și Ieyasu, reușise să-și extindă stăpânirile și influența, până când, în cele din urmă, devenise stăpânul Kyōtō-ului și vice-shogun, cu shogun-ul „transformat într-o simplă marionetă”. În 1573, așa cum am văzut, Nobunaga l-a înlăturat pe shogun, deși oficial nu i-a retras titlul. El nu putea revendica rangul, nefiind din neamul Minamoto, dar și-a asumat toate îndatoririle funcției: emitea ordine, purta războaie și încheia alianțe în numele împăratului.

Cu toate acestea, poziția sa înaltă avea să-i fie continuu pusă la încercare. Într-adevăr, moartea marelui Takeda Shingen, în același an 1573, s-a dovedit un noroc de proporții pentru Nobunaga. După cum nota și Brinkley, faptele de arme ale lui Takeda, deși formidabile, „nu necesită o analiză amănunțită aici, în afară de a remarca faptul că au contribuit la revigorarea epocii și la renașterea idealului național al virtuților războinice”.

Uesugi Kenshin a continuat lupta împotriva lui Nobunaga câțiva ani după moartea lui Shingen, până la propriul sfârșit, în 1578; iar Takeda Katsuyori, fiul eroului căzut, a fost învins abia în 1582.

Însă cea mai aprigă înfruntare a lui Nobunaga nu a fost cu vreun daimyo, ci cu călugării sectei Shin, din Ōsaka. Despre nimicirea mănăstirii de pe muntele Hiei s-a vorbit deja în capitolul anterior. Ani la rând, cu intermitențe, Nobunaga a asediat complexul din Ōsaka, însă în zadar – starețul Kenniō îl fortificase atât de bine, încât devenise una dintre cele mai greu de cucerit cetăți din întreaga regiune. Abia în 1580, după un lung și sângeros asediu, fortăreața avea să se predea.

În 1579, Nobunaga lovea din nou în puterea budistă, de această dată într-o altă sectă. Fusese chemat să arbitreze o controversă teologică între călugării sectelor Jōdo și Nichiren. Disputa, cunoscută sub numele de Azuchi Ron, a avut loc în noul său castel din Azuchi, a cărui construcție începuse în 1576. Nobunaga a hotărât în favoarea sectei Jōdo, iar asupra celei Nichiren a dictat o pedeapsă cumplită.

Lăsând impresia de dușman al budismului, Nobunaga părea în același timp prieten al creștinilor. Dar este foarte posibil ca acest sprijin să fi venit nu din admirație față de creștinism, ci doar din disprețul lui față de budism. Indiferent de explicație, le-a acordat catolicilor privilegii, în special o favoare neobișnuită: libertatea de a construi biserici în diverse locuri. Urmarea firească a fost o creștere rapidă a numărului de convertiți în orașe precum Sakai, Ōsaka, Kyōtō, Takatsuki și altele din centrul Japoniei. Nu e, așadar, de mirare că iezuiții și adepții lor au ajuns să-l considere pe Nobunaga drept un instrument, fie și inconștient, al voinței divine. Unii spuneau că era deja creștinat, alții că intenționa să devină creștin, iar alții că fusese botezat fiul său, Nobutada.

Tot în această perioadă de înflorire a creștinismului, sub dominația lui Nobunaga, a fost trimisă, din Nagasaki, și celebra ambasadă către Papă. Avea să ajungă la Roma abia în 1584, primită de Papa Grigore al XIII-lea cu doar câteva zile înainte de moartea lui, luând parte apoi la încoronarea succesorului. Întoarcerea soliei în Japonia n-a avut loc decât în 1590.

Nu mult după plecarea ambasadei, Nobunaga avea să-și afle sfârșitul. Părăsise castelul Azuchi pentru a-l sprijini pe Hideyoshi în cucerirea cetății Takamatsu, din provincia Sanuki, pe insula Shikoku. În drum, a făcut popas în Kyōtō, unde s-a oprit la templul Honnōji, împreună cu o gardă restrânsă. Unul din generalii lui, Akechi, fusese trimis cu trupele pe un drum mai scurt. Dar Akechi, adresându-le acestora cuvintele: „Dușmanul meu se află la Honnōji”, și promițându-le pradă, și-a schimbat brusc direcția și a atacat templul. Nobunaga n-a reușit să se apere decât pentru scurt timp. Văzând că n-are scăpare, s-a sinucis prin harakiri. Se presupune că motivul trădării lui Akechi ar fi fost o glumă umilitoare cu care Nobunaga îl jignise în public...