Istorie: călătoriile lui Herodot

Herodot s-a născut la 484 a.Hr. în Halicarnasos, un oraș din Asia mică. Familia îi era avută. Aceste împrejurări și întinsele legături comerciale pe care le avea a făcut posibil ca să-și realizeze dorințele de a călători. În epoca lui părerile despre forma pământului erau deosebite în Grecia; școala lui Pytagora a început pentru întâia dată a vădi că pământul se aseamănă unei sfere. Herodot însă n-a luat parte la aceste discuțiuni; el și-a părăsit patria pentru a cerceta cu cea mai mare atențiune acele ținuturi, despre care contimporanii săi auziseră, dar nu le cunoșteau pe baza datelor autentice.

În etate de douăzeci de ani, la anul 464, a părăsit orașul Halicarnasos. După cea mai mare probabilitate drumul și l-a început cu Egiptul, unde a cercetat orașele Memphis, Heliopolis și Thebe. Cu ocaziunea aceasta exploratorul face observări folositoare și potrivite despre revărsările Nilului și le pune în legătură cu diferitele păreri ce se refer la proveniența acestui râu adorat ca zeitate. El zice: „Când Nilul se revarsă nu vezi alta decât orașele ce rămân singure deasupra apei, așa că se pot asemăna cu insulele din marea Aegeică”. După acestea vorbește de religiunea exercitată de Egipteni, cum aduc jertfă zeilor, ardoarea cu care serbează pe Isis, mai vârtos în Busiris, a cărui ruine și azi se văd lângă Busir, cum venerează unele animale sălbatice și domestice pe care le țin de sfinte și cari se bucură de înmormântări. Ca un cititor credincios al naturii, descrie organismul, modul de viață al crocodilului de Nil, cât și zelul de a-l prinde; tot așa descrie ipopotamul, paserea fenix, ibisul și șerpii închinați lui Jupiter.

Notează obiceiurile casnice, jocurile, modul de îmbălsămare, în care privință Egiptenii erau nentrecuți. După aceasta descrie istoria țării de la Menes întâiul rege, cum au fost așezate piramidele subt Cheops, clădirea labirintului mai la deal de lacul Moeris, ale cărui ruine s-au descoperit la anul 1799 (despre lac susține că ar fi fost clădit de mâini omenești), ridicarea celor două piramide; din cauza frumuseței, laudă templele din Iasis ridicate în onoarea Minervei și descrie colosul cioplit dintr-un bloc de piatră la a cărui transportare din Elefantina la Iasis s-a întrebuințat muncă de trei ani și brațele a două mii de marinari.

După ce Herodot a cercetat Egiptul amănunțit, a mers în Libia, adică în Africa propriu-zisă, despre care tânărul explorator credea ocazional că nu se extinde dincolo de Tropicul Racului, presupunând că Fenicienii au vâslit în jurul continentului și au ajuns peste Gibraltar în Egipt. Cu ocaziunea acestei călătorii ne înșiră popoarele din Libia, care erau triburi nomade ce cutreerau țărmurile mării; mai departe așează în centru terenului supărat de animale sălbatice pe Amoniți, în a căror proprietate era templul lui Jupiter Amon, ale cărui ruine s-au descoperit în timpurile mai recente, la o distanță de 500 km. departe de Cairo, în partea Nord-estică a deșertului Libiei.

Cu date interesante vorbește despre moralitatea și obiceiurile popoarelor din Libia, despre animalele acelea care trăesc în partea locului, despre șerpi gigantici, lei, elefanți, urși, vipere, măgarul cornut (probabil înțelege rinocerul), maimuțe cu cap de câine, „animale fără cap cu ochii pe pept”, vulpi, hiene, leoparzi ș.a. Mai departe zice că întregul ținut este locuit numai de două popoare, Libienii și Etiopienii.

După Herodot, Etiopienii locuesc mai sus de Elefantina. Oare învățatul nostru explorator să fi cutreerat întregul teritoriu despre care vorbește? Explicatorii operei lui însă stau la îndoială. Probabil că datele despre capitala Meroe, despre cultul lui Jupiter și Bachus, despre viața cea lungă a locuitorilor le-a aflat de la preoții egipteni. Despre un lucru însă nu rămâne îndoială, că a ajuns până la Thirus, una din capitalele Feniciei. Aici a admirat cele două temple ale lui Heracles. În urmă a mers la Thasos și acolo, cu datele câștigate la fața locului, a scris istoria scurtă a Feniciei, Siriei și Palestinei.

Din aceste ținuturi Herodot a mers spre Sud în Arabia, într-o țară pe care o numește Etiopia, crezând că de acolo spre Sud nu mai există pământ locuit de oameni. Despre Arabi susține că sunt unicii dintre celelalte popoare care țin cu sfințenie jurământul; zeii lor sunt Uran și Bachus; în țara lor se află în abundență tămâie, smirnă și scorțișoară; după amintirea acestora ne spune, în detalii interesante, cum cultivă și adună Arabii parfumul și mirodeniile sau aromatele.

Mai târziu îl găsim pe Herodot în astfel de țări pe care le numește alternativ Asiria și Babilonia. La început descrie până în cele mai mici amănunte Babilonul cel mare, unde locuiau regii după dărâmarea orașului Ninive, și ale cărui ruine se văd și azi în formă de ridicături răzlețe, pe ambele maluri ale Eufratului, la o îndepărtare de 7-8 km. de Bagdad, în direcția Sud-sud-estică. Eufratul cel mare și adânc desbina atunci orașul în două părți. Într-o parte era întărit palatul regelui, iar în cealaltă era templul lui Belus Jupiter, acesta din urmă probabil tocmai pe locul acela pe care voiau să zidească turnul lui Babel. După acestea ne mai istorisește Herodot despre reginele Semiramis și Nitocrio și ne spune despre toate câte s-au făcut în favorul capitalei și siguranța ei. Trece în urmă asupra produselor țării, ca grâul, meiul, orzul, vița, smochine, palmieri și la descrierea modului lor de cultivare. În cele din urmă ne descrie vestmintele locuitorilor din Babilon, obiceiurile și mai vârtos căsătoriile, care se făceau prin strigare în public.

Din Babilon exploratorul a trecut în Persia și fiindcă scopul principal al călătoriei sale era de a aduna date la fața locului ce se refereau la îndelungatele războaie dintre Perși și Greci, căuta să cerceteze și locurile de luptă, ca apoi să le scrie istoria lor. Vorbind la început despre Persia zice că Perșii nu atribuiau zeilor lor forme omenești, ei nu le ridicau nici temple și nici altare, ci se mulțumeau de a-i adora în vârful dealurilor. Mai departe povestește care li sunt obiceiurile casnice, cum știau să prețuiască dulcețurile mai presus decât carnea, cu ce patimă consumau vinul; amintește acel obicei, că afacerile lor importante numai atunci le aduc în discuție, dacă au băut foarte mult; mai departe cât de ușor se acomodează obiceiurilor străine, cât de voluptoși erau, ce fel de virtuți ostășești aveau, ce strictețe practică aplicau în educație, cât de mult cruțau viața omului, în această privință nefăcând deosebire nici cu sclavii, cât de mult înconjurau minciuna și facerea de datorii și cât de mult se îngrozeau de leproși, despre a căror boală susțineau că „sărmanii au păcătuit contra soarelui”.

Subt India lui Herodot trebuie să înțelegem numai Afganistanul și ținutul Pendja, udat de cinci râuri. Acesta este pământul pe care tânărul explorator l-a ajuns după părăsirea Persiei. După părerea lui indienii sunt cei mai numeroși dintre popoarele cunoscute până acum. Unii sunt nomazi, alții au locuințe statornice. Cei din răsărit, pe care îi numește padaj, își omoară și mănâncă bolnavii și bătrânii. Cei de la Nord, care sunt și mai curagioși și mai muncitori, adună aur din nisip. Dincolo de India spre răsărit, conform părerii lui Herodot, nu mai sunt ținuturi în care ar locul oameni; cu această ocaziune exploratorul face observarea că la marginele pământului aflăm cele mai mari frumuseți.

Herodot, neobosind încă, a mers în Media. Când amintește de călătoria aceasta vorbește despre istoria acelor popoare care au scuturat jugul Asirienilor, locuitorii acestei țări, au întemeiat marele oraș Ecbatana, care era înconjurat de șapte ziduri; ei erau cei pe care Deioties i-a adunat într-un popor. După ce exploratorul grec a trecut peste acei munți, care desbină Media și Colchis, a trecut în țara lui Iason, cunoscut după vitejiile sale, și acolo a studiat cu punctualitatea lui obicinuită moravurile și obiceiurile locuitorilor.

După cum se vede, Herodot cunoștea topografia și situația lacului Caspic. După dânsul „marea de sine stătătoare”, care nu stă cu alta în legătură, se mărginește în spre apus cu Caucazul, iar în spre răsărit cu o câmpie imensă unde locuesc Masageții, care după părerile lui Arrian și Diador din Sicilia, nu erau alții decât Schiții. Acești Masageți se închinau Soarelui și spre a-l venera îi aduceau jertfă cai. Herodot amintește de două fluvii în țara acestui popor, de Araxes, subt care se înțelege Volga, și Istrul, sub care se înțelege Dunărea.

Exploratorul nostru a fost și în Schiția. Sub Schiția numește acele triburi de popoare care locuiau o parte însemnată din Rusia europeană. Nu munceau pământul, ci duceau o viață nomadă. Herodot istorisește despre diferitele legende care vorbesc de origina Schiților și în care Heracles joacă un rol însemnat. După aceea înșiră acele seminții din care s-a format acest popor, însă se observă că ținuturile ce cad de la Pontus Euxinus spre Nord abea le-a cercetat. Se pune apoi pe descrierea punctuală a obiceiurilor acelor popoare, în urmă adâncindu-se în scris aduce elogii neprietenoase mării „Pontus Euxinus”. Comunică date aproape exacte despre întinderea și mărimea următoarelor mări: Marea Neagră, Bosphor, Proponti, Panlus Macotis și Egeică. În urmă înșiră râurile ce se varsă în mare și amintește Dunărea, Boristhene sau Niprul, Tanaisa sau Donul. Istorisirea despre țara aceasta o termină cu aceea cum s-a realizat alianța între Schiți și Amazoane și că nu se măritau acolo fetele tinere până când nu-și ucideau rivala.

După o scurtă ședere în Tracia, unde ținea de cei mai îndrăzneți pe Geți, Herodot ajunge ultima țintă a călătoriei sale, Grecia. Strâmtoarea Termopilelor o descrie amănunțit, de unde pornește pe câmpia de la Maraton și locul de luptă Plataia. Părăsind Grecia, se reîntoarce în Asia mică, cercetând țărmurile mării unde Grecii au întemeiat colonii atât de numeroase. Când vestitul călător se reîntoarce în orașul natal Halicarnasos încă nu avea 28 de ani... La anul 444 a.Hr. a fost prezent la serbările Panatheniene și a citit opera terminată, care a sădit mândrie în fiecare suflet grec.