Pagini

Gravorii noștri «au burin» din secolul al XVIII-lea, ca de pildă Strange, Sharp și Woollett, au făcut lucruri remarcabile în reproducerea portretelor și peisagiului, dar ei azi nu mai sunt la modă și sunt pe nedrept neglijați. Colecționarul modern acordă mai mare favoare gravurii în Mezzotintă, în care gravorii englezi au fost neîntrecuți, și celei în «pointillé». Procedura mezzotintei, deși inventată de un German, a fost curând introdusă în Anglia și a găsit aici, sub domnia lui George al III-lea, cea mai însemnată a ei desvoltare. Gravorii de primul rang în această perioadă au fost numeroși și au avut mult de lucru pentru reproducerea portretelor admirabile care erau atunci pictate de artiști ca Reynolds, Gainsborough, Hoppner, Romney, Opie și Lawrence. Niciun procedeu nu se adaptă mai bine ca să redea apele mătăsurilor și satinului, ori strălucirea părului pudrat. Peisagiile și...

Este, poate, important să se insiste dela început asupra faptului că expoziția de față este o expoziție de artă grafică britanică și nu una de pictură. Lucrările strânse ilustrează calitățile și defectele condiționate de această restricție. Deși se pot observa omisiuni importante, ea reprezintă cu o mare diversitate și destul de complet pe cei mai mulți dintre artiștii britanici eminenți dela 1750 până astăzi, care s’au distins ca desenatori sau gravori. Unii dintre pictorii noștri cei mai iluștri, ca, de pildă, Sir Joshua Reynolds, George Morland sau Sir Henry Raeburn, pot fi comparați într’o privință, deși cu greu din alte puncte de vedere, cu Velazquez și Frans Hals: desenuri de mâna lor aproape nu există. In orice caz, în colecții particulare, desenuri autentice de Reynolds ori de celebrul său succesor la președinția Academiei Regale de Arte, Sir Thomas Lawrence, se...

Geneva e un oraș prin care istoria a trecut fără a fi lăsat urme. Cel mult monumente, dar urme nu. Un oraș curat, rece și inexpresiv. Albă cum este, cu străzile largi, cu bulevardele regulate, Geneva pare a fi propria sa machetă. Ai uneori impresia că o privești dincolo de o vitrină. Că aici s-au dezbătut cândva mari drame istorice, trăite până la sânge, n-ai avea cum să afli, dacă n-ai ști din cărți.

Geneva a trăit cândva o mare dezbatere religioasă, un moment spiritual dramatic și a făcut din Reformă o problemă de conștiință, în care și-a angajat întreaga viață. Din toată această tensiune sufletească, orașul păstrează un foarte frumos monument al Reformei, ceea ce este o amintire de ordin municipal, nu o mărturie spirituală. E un oraș calvinist bine înțeles – și nu-i vom cere prin urmare nici...

De îndată ce a venit primăvara anului 1893, am plecat la Galați spre a mă îmbarca pe crucișătorul Elisabeta, care pornea în călătoria sa de nouă luni în toate apele Mării Negre. Comandantul vasului era Comandorul Ilie Irimescu – un adevărat „lup de Mare” – om de ordine și disciplină și neîntrecut prin iscusința sa ca navigator, mai cu seamă pentru navigația cu pânze. Comandant secund era locotenentul Comandor Paul Popovăț, om de știință desăvârșit, care putea fi profesor de matematici la orice universitate și despre care în urmă cunoscutul Amiral german Barandon mi-a spus că: „acest ofițer ar putea ocupa locul de cinste și în cea mai mare marină din lume”. Din corpul de ofițeri ai vasului făceau parte numai elemente de elită, cu o pregătire profesională superioară și cu preocupări culturale cu mult mai înalte decât gradul pe...

Rar animal care să se fi bucurat de mai multă pomenire ca vulpea. Poporul nostru, ca și altele de altfel, îi cunoaște de minune obiceiurile și însușirile, încât o ia drept exemplu, spre a da mai multă plasticitate vorbelor. De vrea să-i spună cuiva că e șiret, îl numește «vulpoi bătrân». De vrea să laude istețimea cuiva, tot de vulpe amintește, iar vorba «la treabă vulpe, la somn butuc», înseamnă că e luată și ca exemplu de hărnicie.

De altfel, vulpea procură adesea prilej omului să o observe, când n-o poate prinde ori împușca. Nu rar dă târcoale prin gospodării, strângând de gât câte-o găină, mai ales că omul i-o pune la îndemână, neavând obiceiul să o închidă în cotețe. 

Cine nu cunoaște chipul vulpei? În cărțile cu istorioare chiar pentru copiii mici, ea e cea mai adesea figurată. Aduce...

Sunt două păsări care, când le vezi alăturea, s-ar părea că n-au nimic comun între ele. Una, Cormoranul (Phalacrocorax carbo), este dracul în formă de pasăre. La culoare este ca tăciunele nears: cafeniu închis. De aceea i se spune pe-aiurea: corb de mare. Nu e însă una peste tot – pe pântece și pept, penele dese, mărunte, bat în albăstriu, cu strălucire metalică. Pe spate și aripi pare că are solzi; fiecare pană este pe margini încondeiată cu negru, așa încât se deosebește bine una de alta. Pete albe nu are decât pe obraji, presărate pe cap și două canafuri la șolduri. Coada e formată din pene tari, retezate la vârf, și așa așezate încât ai crede că îi sunt înfipte, ca să se poată sprijini în ele.

Babița (Pelecanus onocrotalus) din potrivă pare că e acoperită uneori cu...