Pagini

Rar animal care să se fi bucurat de mai multă pomenire ca vulpea. Poporul nostru, ca și altele de altfel, îi cunoaște de minune obiceiurile și însușirile, încât o ia drept exemplu, spre a da mai multă plasticitate vorbelor. De vrea să-i spună cuiva că e șiret, îl numește «vulpoi bătrân». De vrea să laude istețimea cuiva, tot de vulpe amintește, iar vorba «la treabă vulpe, la somn butuc», înseamnă că e luată și ca exemplu de hărnicie.

De altfel, vulpea procură adesea prilej omului să o observe, când n-o poate prinde ori împușca. Nu rar dă târcoale prin gospodării, strângând de gât câte-o găină, mai ales că omul i-o pune la îndemână, neavând obiceiul să o închidă în cotețe. 

Cine nu cunoaște chipul vulpei? În cărțile cu istorioare chiar pentru copiii mici, ea e cea mai adesea figurată. Aduce...

Sunt două păsări care, când le vezi alăturea, s-ar părea că n-au nimic comun între ele. Una, Cormoranul (Phalacrocorax carbo), este dracul în formă de pasăre. La culoare este ca tăciunele nears: cafeniu închis. De aceea i se spune pe-aiurea: corb de mare. Nu e însă una peste tot – pe pântece și pept, penele dese, mărunte, bat în albăstriu, cu strălucire metalică. Pe spate și aripi pare că are solzi; fiecare pană este pe margini încondeiată cu negru, așa încât se deosebește bine una de alta. Pete albe nu are decât pe obraji, presărate pe cap și două canafuri la șolduri. Coada e formată din pene tari, retezate la vârf, și așa așezate încât ai crede că îi sunt înfipte, ca să se poată sprijini în ele.

Babița (Pelecanus onocrotalus) din potrivă pare că e acoperită uneori cu...

Rar copil care să nu se fi îndeletnicit cu prinzătorile: o cușcă mai mare cu trei odăiți, pusă într-un vârf de copac. În odăița din mijloc stă ademenitorul, pasere care chiamă, un sticlete ori o cintiță. Odăile de pe delături au portițele deschise, date în jos, iar pe podea s-a presărat crupe, păsat ori sămânță de cânepă. Sticletele, ademenit de tovarășul închis, împins și de foame, vine pe creanga copacului, sare de colo colo, se uită, se sucește și se încumetă la cele din urmă să intre în lăuntru, să ciupească vreun fir de păsat. În mișcările lui a atins mecanismul prinzătorii. Clap! portița se închide. Speriat, se sbate, se lovește de gratiile cuștei, dar degeaba. E bine prins.

E mutat într-o cușcă mai largă, unde are de mâncare, de băut. Nu are încotro. Se obișnuește lesne; de necaz se...

Cercetările fizice, himice și bacteriologice asuprea naturii apei din această Mare și asupra mișcărilor... au arătat că apa Mării Negre în diferitele ei regiuni și adâncimi nu este de o constituție uniformă: nici ca salinitate și densitate, nici ca temperatură, compoziție himică și gaze în suspensiune. Ea prezintă aci o stratificație verticală. Ea variază ca salinitate și densitate de la apa ușoară și cu totul îndulcită de la suprafața dinaintea gurilor fluviilor mai mari (0,8–1,2% sare) sau de la suprafața obișnuită a Mării (1,8% sare), până la apa grea și sărată (2,6% sare) de la fund.

Conținutul de oxigen în soluție al apei – adică al elementului fără de care viața nu e posibilă – care în alte Mări și în oceane se găsește în cantități suficiente până la fund, dispare aci cu totul de la o adâncime maximă de...

Desigur că aruncând o privire asupra speciilor de pești care populează această Mare, nu urmărim să dăm aci rezultatele unor studii care, din punctul de vedere pur științific au o mare importanță și pot duce la concluzii hotărâtoare asupra explicării originii faunei acestei Mări și a evoluției ei. Aceasta o vom face într-o lucrare specială. Aci noi considerăm peștii numai ca factori principali în economia generală a vieții organice din această Mare și ca produsul final al unui proces de transformare al hranei primordiale desvoltată în această Mare până ajunge a lua forma unui produs alimentar necesar consumației omenești. Aci îi vom clasifica, dar, neavând în vedere locul pe care-l au în sistematica zoologică, ci după modul cum trăesc și se hrănesc și după felul hranei pe care o utilizează și o transformă în alimente omenești.

I. Peștii autohtoni din...

Principiul că virtutea constă în a se conforma rațiunii nu este interpretat la fel de toți stoicii. Neputând face aici întregul istoric al școalei, ne vom mărgini la interpretarea celui mai ilustru din reprezentanții săi: Epictet.

Biografia lui Epictet ne este puțin cunoscută, fiind foarte greu să scoatem adevărul din nenumăratele legende care s’au născut pe urma acestui om extraordinar. Născut în Frigia, în mijlocul Asiei mici, pe la anul 50 după Christ, nu știm cum a ajuns sclav în Roma. El putu însă să urmeze lecțiunile stoicului Musonius Rufus, a cărui doctrină deveni pentru natura lui arzătoare o formulă de vieață. Nu știm când a fost liberat, nici când a început să profeseze. Sigur e că Domițian gonind pe filozofi din Italia (în anul 94 d. Chr.), Epictet s’a retras în Epir, la Nicopolis. Acolo și-a întrebuințat probabil tot...