Astronomie: constelațiile și galaxia

Constelații. Observatorii, din timpurile cele mai vechi, ca să deosebească stelele între ele, le-au împărțit în mai multe grupe numite constelații și le-au dat numiri, de cele mai multe ori fantastice, de eroi, obiecte, animale etc. Aceste numiri s-au păstrat și azi după cum erau la greci. Vom considera cele mai importante constelații care se pot vedea la noi.

Ursa Mare sau Carul Mare este prima constelație pe care trebuie să o cunoaștem. Ea se compune din șapte stele – α, β, γ, δ, ε, ζ, η, care rămân totdeauna deasupra orizon­tului. Patru din aceste stele (α, β, γ, δ) formează un trapez (roatele carului sau corpul ursoaicei), celelalte trei formează o linie frântă (oiștea carului sau coada ursoaicei). Foarte aproape de steaua a doua de la coadă, ζ, se află o stea mică de magnitu­dinea a șasea, numită Alcor, de care arabii se serveau ca să cu­noască tăria vederii.

Prelungind linia βα a roatelor din urmă ale Carului Mare, de o lungime cam de cinci ori cât distanța dintre ele, dăm peste o stea mai strălucitoare decât cele din jurul ei, numită Polara, foarte vecină acum de polul nord (de care e depărtată cu 1°18'). Ea este cea din urmă stea din coada Ursei Mici sau Carului Mic, constelație de aceeași formă ca și Ursa Mare, însă mai mică, așezată în sens invers și formată din șapte stele, dintre care numai trei sunt strălucitoare.

Între aceste două constelații se întinde constelația Dra­gonului sau Balaurului, un șir lung de stele puțin strălucitoare, terminate cu un trapez neregulat, care se vede bine și care for­mează capul Dragonului. Acest trapez este vecin de steaua stră­lucitoare Vega, din constelația Lira.

Dacă prin steaua δ din Ursa Mare ducem o linie prin Steaua Polară dăm peste constelația Casiopeea, care e formată din cinci stele formând o linie frântă, ca un scaun, sau mai bine ca un M mai deschis, numit pe la țară Scaunul lui Dumnezeu.

Prelungind direcția δα din Ursa Mare, de două ori aproape cât lungimea δη din această constelație, dăm peste constelația Vizitiul, din care face parte steaua strălucitoare Capra (Capella).

Într-o poziție simetrică cu Vizitiul, în raport cu Polara, este Vega din constelația Lira, care mai are încă patru stele formând un paralelogram.

Între Casiopeea și Capra este constelația Perseu, în formă de arc, din care face parte steaua variabilă Algol.

Prelungind linia curbă pe care o formează ultimele stele ε, ζ, η ale coadei Ursei Mari, dăm peste o stea Arcturus, din conste­lația Văcarul sau Boarul.

În apropiere este constelația Coroana Boreală, compusă din șapte stele așezate în formă de semicerc, din care cea mai stră­lucitoare este Mărgăritarul. La noi, în popor, această constela­ție poartă numele de Horă, iar Mărgăritul se numește Fata Mare din horă.

Afară de Lira și Văcarul, toate constelațiile descrise se văd tot timpul deasupra orizontului locurilor noastre și n-au nici răsărit, nici apus. Vom descrie câteva din constelațiile ecuatori­ale, care se văd în apropierea ecuatorului și constelațiile zodiacale, care se văd în apropierea planului eclipticei, în care se află orbita (curba) ce o descrie Pământul într-un an în jurul Soarelui.

Luând simetrica Polarei în raport cu Casiopeea, dăm peste constelația Andromeda. În această constelație se află o nebu­loasă vizibilă cu ochiul liber.

Andromeda se află între Perseu, pe care știm s-o recunoaș­tem, și constelația Pegasului, un patrulater mare format din stele de magnitudinea a doua și a treia. Pegasul se află prelun­gind linia βα a Ursei Mari, dincolo de Polara, cu o lungime cam îndoită cât distanța ei până la Polară.

Prelungind linia care unește Polara cu Capra, de o lungime egală, dăm peste constelația Orion (după numele unui vânător din mitologie). E un mare trapez, în care două din stelele care-l formează sunt de prima magnitudine și se numesc Betelgeuza (α) și Rigel (β). În interiorul trapezului sunt trei stele în linie dreaptă, care formează Brâul (cingătoarea) lui Orion și care se mai numesc cei Trei Regi; alte trei stele mai slabe, tot în linie dreaptă, dar așezate în direcție oblică pe linia celorlalte trei, formează Tesacul lui Orion. Ecuatorul ceresc trece prin mijlocul acestei constelații.

Linia celor Trei Regi prelungită dă în sus, spre dreapta, peste Aldebaran din constelația Taurul, apoi peste roiul Pleiadelor sau Cloșca cu Pui. Pleiadele se mai pot găsi prelungind linia care u­nește Betelgeuza cu Aldebaran. Aldebaran este la extremitatea unei ramuri în formă de V din grupul Hiadelor.

Linia celor Trei Regi prelungită către est în jos spre stânga dă peste Sirius, din constelația Câinele Mare, cea mai strălu­citoare dintre toate stelele.

Diagonala patrulaterului δβ a Ursei Mari, care trece prin oiște, prelungită în sens opus cu oiștea, dă peste constelația Gemenilor, din care fac parte ste­lele strălucitoare Castor și Pollux, și mai departe prelungită dă peste Sirius din constelația Câinele Mare. Constelația Gemenii se mai poate afla prelungind ra­mura lui V din Hiade, la capătul căreia este Aldebaran, de la vârful lui V către Aldebaran. Între Gemenii și Sirius se află constelația Câinele Mic, cu steaua sa de prima magnitudine Procion.

Linia αβ a roatelor din urmă a Carului Mare, prelungită în partea opusă cu Polara, dă peste constelația Leului, din care face parte o stea de prima mag­nitudine, Regulus.

Dacă prelungim arcul format de cele trei stele de la oiștea Carului Mare dăm peste Arcturus din Văcarul și, mai departe, tot în prelungirea acestui arc, peste o stea de primă magnitudine, Spicul din constelația Fecioarei.

Dacă prin steaua Polară luăm o direcție perpendiculară pe αβ, care trece prin roatele din urmă ale Carului Mare, dăm de constelația lui Hercule.

Aproape de Lira se află Deneb din constelația Lebăda, simetrica constelației Gemeni în raport cu polul. Mergând spre sud-est, dăm peste constelația Vulturul cu steaua de primă magnitudine Altair.

Calea Lactee. În nopțile senine, când lumina Lu­nei nu e așa de mare, se vede pe cer o fâșie luminoasă, alburie, cam neregulată, care trece prin apropiere de pol și împarte cerul aproape în două părți egale. Această bandă se numește Calea Lactee.

Dacă o examinăm cu instru­mente puternice, vedem că este formată din o mulțime de stele, care fiind la depărtări foarte mari dau aparența unei lumini alburii. Ea trece prin constelația Casiopeea și apoi se bifurcă în două ramuri, dintre care una trece prin constelația Vulturul, iar alta pe lângă Lira. La bifurcarea Căii Lactee se află con­stelația Lebedei, care popular la noi se mai numește Crucea sau Cobilița.

Stelele pe care le vedem constitue galaxia (de la cuvântul grec „gala”, ce înseamnă lapte), care are forma unei lentile biconvexe și din care face parte Calea Lactee pe care o vedem noi pe cer. Soarele este una din aceste miliarde de stele și este așezat la două treimi departe de centrul galaxiei.