Aspectul general. – O impresiune plăcută face marea de verdeață, cultivată și necultivată, din imensele grădini private și publice, care bate la ochi călătorului, cu deosebire la intrarea în oraș prin gara Filaret. Cu totul altfel e impresiunea aceluia care intră în oraș prin gara de Nord; prin acest punct București face impresiunea unui oraș mare, care acum e pe cale de a-și schimba fața. Unele părți au caracterul unui oraș modern, iar altele reamintesc vechile timpuri de restriște, când proprietarii nu se puteau gândi la construirea unor locuințe solide. Calea Victoriei, stradele Lipscani, Carol, Șelari, Colței, Smârdan etc. sunt prevăzute cu pavagii bune și trotuare moderne; pretutindeni firme comerciale, o circulație vie, mulțime de trăsuri elegante, trase de cai aprigi. Pompoasele edificii de pe bulevardele Elisabeta și Carol dovedesc că București în viitorul cel mai apropiat vor putea rivaliza, în aspectul lor, cu orașele mari din Occident, mai ales dacă bulevardele și căile proectate se vor duce la îndeplinire. Aspectul orașului e în parte condiționat și de cursul Dâmboviței; cheiurile Dâmboviței sunt înzestrate azi numai cu puține zidiri moderne, dar au un frumos viitor și vor deveni desigur un cuartier de frunte. Singurul păcat al Dâmboviței e ca nu are apă cât ar trebui s-o aibă un râu care străbate capitala unui regat.
Părțile mai externe ale orașului, numite și mahalale, oferă un tablou puțin încântător; case vechi, cu ferestre microscopice, dinaintea lor o curte mai mică sau mai mare, strade cotite și nepavate; toate acestea sunt energice îndemnuri pentru administrația Bucureștilor de a continua fără întrerupere gigantica lucrare a modernizărei orașului.
Panorama stradelor. – Privind din Dealul Mitropoliei spre Crucea Slobozia din calea Șerban-Vodă, monument ridicat în memoria bătăliei dintre Leon-Vodă și boerii pribegi cari hotărâseră să nu mai sufere pe Greci, se zărea ascunsă printre copaci biserica Sf. Atanasie, zisă Bucur. Această biserică, cu turla ei rotundă ca o ciupercă, cu streașină eșită, afundată pe acea vreme între arbori seculari, semăna cu un copil sub o umbrelă, rezemat la tulpina unui stejar frumos.
Mai la dreapta, printre crengile copacilor, in vârful unei turle de șindrilă neagră, cu mușchiu pe dânsa, se zărea crucea Bisericei Oltenilor, templu modest, dar care ne aduce aminte lupta eroică a celor 24 tovarăși ai lui Himariotu, căzând unul după altul, până la cei doi din urmă, cari făcându-și drum cu iataganul printre 2000 de Turci, Tătari și Zaporojani, s-au dus să moară pentru liberarea patriei lor la Misolonghi.
Urmând cu ochiul tot înainte, peste Jigniță, trecând de Sf. Vineri spre Scaune, se vedea foișorul de foc, o capo-d’operă de dulgherie, un fel de scara pisicei, formată de o mulțime de bârne rezemate unele pe altele, printre cari se vedea ca printr-un gratar Biserica-cu-Sfinți, așa numită pentru că pe din afară, de jur împrejur, erau zugrăviți învățații antichității.
În mijlocul orașului, între Curtea-Vechie și Colțea, era Târgul-cel-Mare. Negustorii vindeau în niște șandramale.
Dincolo de târg, prin Lucaciu, pe la Udricani, în Batiștea și spre Vergu, erau în toate părțile livezi, grădini și maidanuri, câteva case cu două-trei odăi, a căror înălțime, cu înveliș cu tot, nu trecea de 2 stânjeni de la pământ, aruncate pe câmp, fără nicio orânduială, fără nicio aliniere.
Astăzi Grădina Breslii, Pitar-Moșu, Livedea Gospod, Grădina Deșliului, curțile, fânăriile și grădinele mănăstirești și boerești s-au transformat în suburbii și strade frumoase și populate.
Filaretul era pentru Bucureștean un loc de pelerinagiu. Acolo bătrânii conduceau copiii în preumblare.
Apa din Cișmeaua Filaretului era un izvor de sănătate și bogăție. Vara, câmpia era acoperită de lucrătoare, fete și neveste, meștere, calfe si ucenice, cari limpezeau testemeluri în fântână.
Prin Iunie, maidanurile de pe malul gârlei erau pline de femei adunate pâlcuri în jurul căldărilor, din care trăgeau mătasa de pe gogoși.
Sub Radu-Vodă era așezată breasla Tăbăcarilor.
Ulița Ișlicarilor s-a numit câtva timp ulița Franceză și astăzi poartă numele de strada Carol I. Strada Covaci de azi se numea Poarta-de-Fier sau Poarta-de-Sus, cuartier de meseriași; str. Șelari, Poarta-de-Jos sau Poarta-Mică; Piața Sf. Anton se numea Pușcăria, căci aci era închisoarea. Mahalaua Boteanului e strada Clemenței de azi, mahala liniștită și retrasă; mahalaua Ancuța e Vergul actual; mahalaua Arhimandritului, Sf. Apostoli; mahalaua Golescului reprezintă stradele de azi de sub Mitropolie. În mahalaua Golescului era cuartierul boeresc. În str. Scaunelor erau scaunele măcelarilor; în str. General Florescu erau pescăriile.
(Din Marele Dicționar al Societății Geografice Române, 1898;
fotografie: vedere asupra Bucureștiului, 1916)