Expediție pe mare

De îndată ce a venit primăvara anului 1893, am plecat la Galați spre a mă îmbarca pe crucișătorul Elisabeta, care pornea în călătoria sa de nouă luni în toate apele Mării Negre. Comandantul vasului era Comandorul Ilie Irimescu – un adevărat „lup de Mare” – om de ordine și disciplină și neîntrecut prin iscusința sa ca navigator, mai cu seamă pentru navigația cu pânze. Comandant secund era locotenentul Comandor Paul Popovăț, om de știință desăvârșit, care putea fi profesor de matematici la orice universitate și despre care în urmă cunoscutul Amiral german Barandon mi-a spus că: „acest ofițer ar putea ocupa locul de cinste și în cea mai mare marină din lume”. Din corpul de ofițeri ai vasului făceau parte numai elemente de elită, cu o pregătire profesională superioară și cu preocupări culturale cu mult mai înalte decât gradul pe care îl purtau. Eu am fost instalat în careul Comandantului, în cabina medicului. În această societate am trăit, ducând viața de bord, ca bun camarad, timp de nouă luni, a căror amintire mi-a rămas neștearsă.

Odată instalat, am căutat să mă organizez pentru cercetările mele și Comandantul vasului mi-a pus din belșug toate mijloacele bordului la dispoziție: parâmele pentru sondagiile și dragajele în adâncime, pentru scoaterea apei cu butelia specială de la diferite adâncimi sau pentru pescuitul pelagic, cât și pentru măsurarea curenților, etc. De bărcile bordului puteam de asemenea dispune oricând, iar ca marinari mi s-au ales câțiva cari erau pescari de meserie pentru a fi la dispoziția mea. Chiar fiind în cursele mari, – căci aveam câte 14 zile de Mare în care nu ne era permis să intrăm într-un port – Comandantul micșora viteza sau chiar oprea vaporul oriunde pentru a face cercetările mele, ca: măsurători de temperatură, densitate și salinitate, măsurători de curenți, analiza apei din adâncime, dragarea fundului până la aproximativ 100 metri adâncime, pescuit pelagic, etc.

Prima parte a campaniei era hotărâtă pentru partea vestică a Mării Negre, având de bază coasta română, însă putându-se îndepărta în Mare până la orice distanță. Din nefericire, neavând nici un ajutor de la Stat, aparatele mele de cercetări, pe care cu greu mi le-am putut procura din propriile mijloace, nu erau aparatele de precizie cerute de știința oceanografică modernă. Cercetările mele nu puteau avea, dar, de scop în această privință punerea la punct a marilor chestiuni oceanografice ale acestei Mări, ci mai mult numai o orientare asupra lor, întrucât ele pot avea o importanță directă asupra chestiunilor biologice, faunistice și biogeografice. Un studiu complect al fundului acestei Mări – măcar până la limita platoului continental – și cartografierea sa, o măsurătoare sistematică a salinității și temperaturii apei de la diferitele adâncimi, o determinare a curenților și vitezei lor, analize fizice și himice asupra naturii și cantității gazelor la diferite adâncimi, dragarea la adâncimi mai mari de 100 m. și altele asemănătoare, studii de precizie, nu le puteam executa cu utilajul meu. În schimb însă zilnic și pe tot parcursul am măsurat temperatura și densitatea apei de la suprafață calculând salinitatea ei, am observat și constatat curentele superficiale, am făcut sondagii de adâncimi, am dragat fundul cu Draga Johannes Müller pe distanțe considerabile și am făcut pescuiri de animale pelagice și plancton. Pentru a-mi da seama în zona litorală de întinderea diferitelor feluri de funduri – fund nisipos, nisip cu scoici, nămol, pietriș, etc. – sau de întinderea diferitelor feluri de vegetație – ierburi marine ca Zostera marină și Posidonia, sau diferitele specii de alge verzi, roșii, brune sau calcaroase – pe lângă dragajele ce le făceam, oridecâteori se oprea vaporul și era Marea liniștită, mă urcam în gabia din vârful catargului mare de la provă și mă orientam asupra fundului. Cu modul acesta am putut explora suficient toată regiunea litorală între Odesa și Varna.

Partea a doua a călătoriei avea de scop vizitarea principalelor porturi ale Mării Negre – în care ne opream câte 3-10 zile – cu obligația de a naviga după fiecare port câte un număr mare de zile în largul Mării. Am putut explora în acest mod – făcând zilnic dragaje, pescuiri și măsurători de salinitate și temperatură – mai toată Marea și mai cu seamă în zona litorală dimprejurul ei.

Am stat un timp mai îndelungat în porturile: Balcic, Constantinopol, Iamboli, Sinope, Trebizonda, Jalta, Sevastopol și Odesa. În fiecare din «ceste localități am avut timp suficient de a merge cu barca sau cu șalupa la distanțe mai mari pentru a face dragaje și pescuiri și am putut examina recoltele pescarilor spre a-mi da seama de aspectul faunelor locale. De la Constantinopole am mers și la insula Kefken, situată în apropiere de coastele Anatoliei, unde trăia – ca la Caliacra – o colonie din acele interesante foce – Monachus Albiventer – care au mai rămas aci ca relicvii ale unei vechi faune.

În Sevastopol am petrecut zece zile, putând lucra acolo în laboratorul Stațiunii Zoologice a Academiei de Științe și a face excursii științifice pe Mare cu colegii ruși cari lucrau acolo. Directorul Stațiunii era atunci prietenul meu, profesorul Ostroumof, care luase parte cu doi ani înainte ca zoolog al expediției lui Spindler și Wrangel și m-a pus astfel în curent cu cercetările lor, ale căror rezultate de importanță fundamentală nu au fost publicate decât mult mai târziu. Din examinarea materialului recoltat de ei în campaniile din 1890 și 1891 – expediția fiind înzestrată cu aparatele cele mai perfecționate și având la bord un întreg Stat Major de învățați din toate specialitățile, între cari cunoscutul geolog Androssov și himistul Arsene Lebedintzev – am putut vedea enormele progrese ce le aducea în cunoașterea Mării Negre și problemele cu totul noui care se punea acuma pentru nouii cercetători.

În Odessa am stat de asemenea zece zile și am avut timp suficient să lucrez în laboratorul cunoscutului zoolog Salenski – pe care îl cunoșteam îndeaproape de la Stațiunea Zoologică din Neapole – cel căruia i se datorește un studiu clasic asupra Embriologiei lui Acipenser ruthenus. Aci am găsit numeroși colegi cari se ocupau cu studiul faunei Mării Negre. Cea mai interesantă cunoștință a fost însă himistul Arsene Lebedintzev, care a fost himistul expediției lui Spindler și Wrangel, și m-a pus la curent cu rezultatele privitoare la distribuția hidrogenului sulfurat în apele adânci ale Mării Negre și la distribuția temperaturii în diferitele ei pături pe care a constatat-o această expediție.

Pe coastele rusești au mai fost deosebit de importante și două dragaje ce le-am făcut, și anume: 1) În ziua de 14 August la Baia del Calamita lat. 40° 55' și long. 30° 42', la o adâncime de 95 m., la 17 mile depărtare de Capul Eupatoria, și 2) la 15 August, în golful Perecop lat. 45° 40' și long. 29° 35' la o adâncime de 36 m.

Aci draga mi-a scos o cantitate mare de scoici învelită cu o pătură groasă de oxid de fier. Pe o distanță de mai mulți kilometri am găsit aceeaș natură a fundului. Pentru un studiu mai amănunțit am trimis aceste scoici cunoscutului oceanograf Johannes Walter, care a arătat că au o importanță cu totul specială.

Toamna târziu, crucișătorul Elisabeta s-a reîntors din nou la Constanța și a trebuit să părăsesc și eu bordul, despărțindu-mă cu multă părere de rău de Marea care a format timp de nouă luni încheiate obiectul cercetărilor mele și de acei admirabili tovarăși de călătorie – ofițeri și marinari – cărora le-am purtat cea mai bună amintire și cea mai sinceră recunoștință.

(Grigore Antipa – fragment din articolul Marea noastră, «Boabe de grâu», 1932)