Nomenclatura stradelor. – Stradele Bucureștilor au fost numite după biserici, după meseriașii cari le locuiau, după numele unor persoane însemnate; altele mai în urmă după evenimente politice ce s-au desfășurat în lungul timpului, precum și multe după fantezia edililor de pe vremuri. Așa avem, după meserii și bresle: Agricultori, Blănari, Boiangi, Bragagiului, Brutarul, Butașilor, Căldărari, Călăreților, Călugărilor, Cărămidarilor, Căruțașilor, Covaci, Chiristigiilor, Dogari, Dulgheri, Făinari, Făunari, Fierarului, Găitanilor, Ghiocilor, Grădinarilor, Lăptarilor, Lăutarilor, Măcelarilor, Mămulari, Măturari, Mătăsari, Negustori, Olari, Oțetari, Pânzari, Pescari, Pielari, Plugari, Potcovari, Poterași, Precupeți, Rotari, Spoitori, Sticlari, Strungari, Șepcari, Tăbăcari, Zidari etc.

Strade cu numele dupa nații, în București, avem următoarele: Armenească, Doi Sârbi, Izraelită, Italiană, Luterană, Olteni, Polonă, Romană, Sârbească, Spaniolă, Turcului, Țiganilor, Ungureni etc.

După personalități însemnate române, marcante, istorice sau după Domnitori români, avem în București...

Aspectul general. – O impresiune plăcută face marea de verdeață, cultivată și necultivată, din imensele grădini private și publice, care bate la ochi călătorului, cu deosebire la intrarea în oraș prin gara Filaret. Cu totul altfel e impresiunea aceluia care intră în oraș prin gara de Nord; prin acest punct București face impresiunea unui oraș mare, care acum e pe cale de a-și schimba fața. Unele părți au caracterul unui oraș modern, iar altele reamintesc vechile timpuri de restriște, când proprietarii nu se puteau gândi la construirea unor locuințe solide. Calea Victoriei, stradele Lipscani, Carol, Șelari, Colței, Smârdan etc. sunt prevăzute cu pavagii bune și trotuare moderne; pretutindeni firme comerciale, o circulație vie, mulțime de trăsuri elegante, trase de cai aprigi. Pompoasele edificii de pe bulevardele Elisabeta și Carol dovedesc...

Centrele de azi mai principale. – Ca și în vechime, centrul de activitate și mișcare comercială din București azi e tot în părțile dintre bisericuța lui Bucur și Piața Sf. Gheorghe. Aci e centrul legăturilor sale cu provincia.

Din piața Sf. Gheorghe, se desface, în primul rând, str. Lipscani, care se întretae și se leagă cu stradele Șelari, Smârdan, Carol I, cele mai frecuentate strade, cu cele mai frumoase magazinuri de manufactură, de articole de modă și lux, de îmbrăcăminte și încălțăminte. Una în alta vin apoi stradele: Doamnei, Decebal, Covaci, Gabroveni, Bărăției și Colțea, de asemenea mult frecuentate. E cuartierul marelui comerciu, al caselor de comision, al caselor de bancă și al zarafiilor, al depozitelor mari de manufactură și coloniale.

Tot din piața Sf. Gheorghe, se desface una din...

...Prima parte este intitulată Senzațiuni plăcute inspirate de vederea unui peisaj frumos. Păstorii încep a colinda câmpiile cu aerul lor molatec, cu fluierele ce se aud când în apropiere, când în depărtare; fraze încântătoare îți mângâie plăcut auzul, ca zefirul parfumat al dimineții, zboruri, ori mai degrabă stoluri de păsărele ciripind îți trec cu zgomot pe deasupra capului, iar din când în când atmosfera pare încărcată de aburi; nori întinși vin să ascundă lumina soarelui, apoi deodată se risipesc lăsând să cază peste câmpii și păduri valuri de strălucitoare lumină. Iată ce-mi închipui ascultând această bucată și cred că, cu toată greutatea de lămurită exprimare a instrumentelor, cei mai mulți auditori au putut fi impresionați în același chip.

Mai departe ajungem la Scenă pe malul pârâului... Autorul a creat...

Analiza unei asemenea compoziții este o sarcină grea și periculoasă, pentru întreprinderea căreia am șovăit mult; o încercare îndrăzneață, care nu va putea fi scuzată decât de sforțările noastre statornice de a ne alătura punctul de vedere al autorului, de a pătrunde senzul ascuns al operei sale, a-i încerca efectul și a studia impresiile ce ea a produs până acum asupra oarecăror suflete aparte, precum și asupra publicului.

Printre diferitele păreri asupra acestei partiții nu se găsesc poate nici două la fel. Unii critici o privesc drept o nebunie monstruasă, alții nu văd decât ultimele licăriri ale unui geniu ce se stinge; alții, mai prudenți, declară că pentru moment nu înțeleg nimic din ea, dar nu și-au pierdut speranța de a o aprecia măcar cât de puțin mai târziu...

Luând apărarea operei lui Beethoven, pe atunci  contestat încă în Franța, Berlioz, cu autoritatea geniului, analizează printr-un studiu critic simfoniile, «cele nouă muze» ale celui mai puternic geniu muzical al omenirei. Urmărind senzul desvoltărei muzicale, Berlioz scoate la iveală în neașteptate imagini de cuvinte, întreaga comoară de frumusețe ascunsă în mersul liniilor sonore ale orchestrei beethoveniene. Spulberând critica necompetentă ori interesată printr-o analiză savantă, zeflemisind adesea, nu fără amărăciune, mediocritatea publicului, Berlioz, servind muzica, își apăra propria sa operă, pentru răspândirea căreia avu de întâmpinat mari greutăți întreaga viață. (M.C.)

Sunt treizeci și șase sau treizeci și șapte de ani de când s-a făcut la concertele spirituale de la Operă încercarea operelor lui Beethoven, pe atunci cu desăvârșire necunoscute în Franț...