
O înviere a secolului al XVIII-lea se încearcă în cele trei rânduri de înalte camere luminoase, de o așa de armonioasă împărțire, cu săli de recepții de care ar fi putut fi gelos Ludovic al XIV-lea, ale Palatului Rezzonico.
Frescele lui Tiepolo, de o nesfârșită îmbielșugare în răspândirea unor alegorii cărora știe să le dea vieață și mișcare, pe urmele înaintașilor, tot așa de meșteri în umplerea spațiilor, de la sfârșitul secolului al XVI-lea, sunt pretutindeni pe plafoane, unele extraordinar de vii în colori, altele de o tehnică nouă și curioasă, revărsându-se și pe ziduri. O altă frescă acopere încă păretele din fund al unei încăperi de dormit: acolo, secolul al XVIII-lea a ieșit din abstracțiile franceze și-și caută subiectul în chiar vieața de toate zilele, prinsă aici în petrecerile...