Desigur că aruncând o privire asupra speciilor de pești care populează această Mare, nu urmărim să dăm aci rezultatele unor studii care, din punctul de vedere pur științific au o mare importanță și pot duce la concluzii hotărâtoare asupra explicării originii faunei acestei Mări și a evoluției ei. Aceasta o vom face într-o lucrare specială. Aci noi considerăm peștii numai ca factori principali în economia generală a vieții organice din această Mare și ca produsul final al unui proces de transformare al hranei primordiale desvoltată în această Mare până ajunge a lua forma unui produs alimentar necesar consumației omenești. Aci îi vom clasifica, dar, neavând în vedere locul pe care-l au în sistematica zoologică, ci după modul cum trăesc și se hrănesc și după felul hranei pe care o utilizează...

De îndată ce a venit primăvara anului 1893, am plecat la Galați spre a mă îmbarca pe crucișătorul Elisabeta, care pornea în călătoria sa de nouă luni în toate apele Mării Negre. Comandantul vasului era Comandorul Ilie Irimescu – un adevărat „lup de Mare” – om de ordine și disciplină și neîntrecut prin iscusința sa ca navigator, mai cu seamă pentru navigația cu pânze. Comandant secund era locotenentul Comandor Paul Popovăț, om de știință desăvârșit, care putea fi profesor de matematici la orice universitate și despre care în urmă cunoscutul Amiral german Barandon mi-a spus că: „acest ofițer ar putea ocupa locul de cinste și în cea mai mare marină din lume”. Din corpul de ofițeri ai vasului făceau parte numai elemente de elită, cu o pregătire profesională superioară și...

Casa romană a trecut prin mai multe etape până să capete forma ei definitivă. Sunt două tipuri de case: romană și hellenistico-romană. La început n-a fost decât o colibă mică, învelită cu un acoperiș conic și prevăzută cu o ușă, după cum ne-o arată unele urne funerare.

Prima casă de o construcție mai înaintată a fost imitată după cea etruscă. Ea era dreptunghiulară, cu acoperișul depășind pereții, și cu mai multe porți de intrare. Se alcătuia dintr-o încăpere centrală unică, numită atrium, pentru că era înnegrită (ater) de fumul vetrei. Acoperișul avea o deschizătură, pe unde intra lumina, ieșea fumul și cădea ploaia. Acest larg orificiu se numea compluvium. Supt el se afla un fel de bazin, unde se aduna apa și care purtă numele de impluvium.

În această...

Influențele arhitecturale. – «Japonia a importat din China, prin intermediul Coreei, aproape toate elementele arhitecturii sale, atât cele ale structurii, cât și ale planului. Multă vreme chiar fu tributară industriei chineze pentru cărămizile smălțuite ale acoperișurilor sale. Dar, supt influența condițiunilor naturale speciale, a particularităților temperamentului, a civilizațiunii și de asemenea a geniului lor artistic superior, Japonezii profitară de modelele împrumutate, în general în avantajul lor». «Sistemul de construcție pe piloți pare un indiciu sigur de influențe indonesiene. În sfârșit, nu ne putem mira că o arhitectură budistă a fost impresionată de arta din India...» (Benoit, Architecture. Orient).

Caracteristicile edificiilor japoneze. – Planul casei este foarte simplu, un fel de cutie, cu acoperișul așezat pe patru stâlpi, de care se fixează o podea la o înălțime de...

Prometeu. – Între legendele relative la traiul oamenilor primitivi cea mai frumoasă e cea despre Prometeu. Fiul Titanului Iapetos, zeu el însuși, Prometeu răpi focul din cer și-l dete în dar oamenilor, cari învățară prin acest mijloc artele și industria. Pentru această binefacere el ajunse geniul tutelar al omenirii și reprezentantul progresului omenesc. Dar Zeus, supărat de acest furt, își răzbună cumplit: el puse pe Hephestos să ferece pe semețul răpitor al focului ceresc de unul din piscurile cele mai înalte ale Caucasului și acolo un vultur îi rodea ziua ficatul care renăștea noaptea. Suferințele Titanului nu fură însă eterne. Urgia lui Zeus se potoli și victima își recăpătă libertatea: Heracle răpuse în cele din urmă vulturul și sfărâmă lanțurile divinului rebel.

Legenda lui Prometeu inspiră marelui tragic grec...

Marea și fluviile ocupă un loc însemnat în viața și în credințele grecilor, popor eminamente maritim, care de timpuriu a început să cutreiere căile umede ale Oceanului. Grecia, țară bogată în ape curgătoare și ocolită din toate părțile de mare, deștepta întruna atențiunea locuitorilor ei asupra minunilor mării: aspectele-i schimbătoare, colorile ei variate, liniștea și furia ei deteră naștere la o sumă de legende, cari împopulară marea, ca și cerul, cu ființe divine adorate mai ales de insulari.

Okeanos și oceanidele. – Cel mai vechi zeu al apelor era Okeanos, primul dintre Titani, care locuia la marginea Apusului, unde se credea începutul lumii. Cei vechi închipuindu-și pământul rotund și lat, cerul acoperit se atingea cu suprafața lui. Okeanos era un fluviu imens, ce ocolea tot pământul și din care...