Este, poate, important să se insiste dela început asupra faptului că expoziția de față este o expoziție de artă grafică britanică și nu una de pictură. Lucrările strânse ilustrează calitățile și defectele condiționate de această restricție. Deși se pot observa omisiuni importante, ea reprezintă cu o mare diversitate și destul de complet pe cei mai mulți dintre artiștii britanici eminenți dela 1750 până astăzi, care s’au distins ca desenatori sau gravori. Unii dintre pictorii noștri cei mai iluștri, ca, de pildă, Sir Joshua Reynolds, George Morland sau Sir Henry Raeburn, pot fi comparați într’o privință, deși cu greu din alte puncte de vedere, cu Velazquez și Frans Hals: desenuri de mâna lor aproape nu există. In orice caz, în colecții particulare, desenuri autentice de Reynolds ori de celebrul său succesor...

Între toate trivialitățile moralistice, nici una poate nu se rostește cu așa senină și stupidă siguranță ca apelul la sinceritate. Spune-mi sincer – n-ai fost sincer – trebuie să fii absolut sincer – eu sunt sincer și cer oricui etc., etc. – așa se aud miticismele solemne care ies automatic din gurile majorității robuste și nediferențiate, ori de câte ori se ivesc explicații serioase între prieteni. Atunci, nelipsit, se și începe vorba cu: dacă-mi ești – dacă erai – dacă vreai să-mi fii adevărat prieten.

Este știut că imbecilul care te interpelează astfel vrea numai să-ți smulgă o aprobare pentru persoana lui, aprobare care să ajungă cât mai aproape de admirație. Și pentru că e imbecil, merită să-l îneci în protestări admirative cât mai impudice. Imbecilitatea este o putere naturală...

Există un fariseism foarte vizibil și dizgrațios, caracteristic diletanților cu pretenție. Oamenii de acest fel iau cu atât mai ușor atitudinea competenței serioase cu cât se feresc mai abil de a o pune la adevărată încercare. Diletantul pretențios este un domn prin excelență dificil, care știe să se păzească de răspundere cu minunată măiestrie. Deși altfel „diletant”, posedă virtuozitatea considerabilă de a-și masca incompetența și a speria prin severitatea judecății sale.

Este admis fără cercetare că jocul de hazard, luxul în îmbrăcăminte și hrană, flirtul și dansul, circul, teatrul de varietăți și cheful cu lăutari sunt lucruri esențial frivole. Să te dai prea mult lor este hotărât faptă rea, după judecata oamenilor serioși. Trebuie mărturisit însă că acei care-și trec viața în aceste frivolități consacrate (și, în fond, oarecum venerabile)...

Sunt două păsări care, când le vezi alăturea, s-ar părea că n-au nimic comun între ele. Una, Cormoranul (Phalacrocorax carbo), este dracul în formă de pasăre. La culoare este ca tăciunele nears: cafeniu închis. De aceea i se spune pe-aiurea: corb de mare. Nu e însă una peste tot – pe pântece și pept, penele dese, mărunte, bat în albăstriu, cu strălucire metalică. Pe spate și aripi pare că are solzi; fiecare pană este pe margini încondeiată cu negru, așa încât se deosebește bine una de alta. Pete albe nu are decât pe obraji, presărate pe cap și două canafuri la șolduri. Coada e formată din pene tari, retezate la vârf, și așa așezate încât ai crede că îi sunt înfipte, ca să se poată sprijini în ele.

Babița...

Rar copil care să nu se fi îndeletnicit cu prinzătorile: o cușcă mai mare cu trei odăiți, pusă într-un vârf de copac. În odăița din mijloc stă ademenitorul, pasere care chiamă, un sticlete ori o cintiță. Odăile de pe delături au portițele deschise, date în jos, iar pe podea s-a presărat crupe, păsat ori sămânță de cânepă. Sticletele, ademenit de tovarășul închis, împins și de foame, vine pe creanga copacului, sare de colo colo, se uită, se sucește și se încumetă la cele din urmă să intre în lăuntru, să ciupească vreun fir de păsat. În mișcările lui a atins mecanismul prinzătorii. Clap! portița se închide. Speriat, se sbate, se lovește de gratiile cuștei, dar degeaba. E bine prins.

E mutat într-o cușcă mai largă, unde are de mâncare, de...

Cercetările fizice, himice și bacteriologice asuprea naturii apei din această Mare și asupra mișcărilor... au arătat că apa Mării Negre în diferitele ei regiuni și adâncimi nu este de o constituție uniformă: nici ca salinitate și densitate, nici ca temperatură, compoziție himică și gaze în suspensiune. Ea prezintă aci o stratificație verticală. Ea variază ca salinitate și densitate de la apa ușoară și cu totul îndulcită de la suprafața dinaintea gurilor fluviilor mai mari (0,8–1,2% sare) sau de la suprafața obișnuită a Mării (1,8% sare), până la apa grea și sărată (2,6% sare) de la fund.

Conținutul de oxigen în soluție al apei – adică al elementului fără de care viața nu e posibilă – care în alte Mări și în oceane se găsește în cantități suficiente până la fund...