Din primele zile ale lui aprilie, la adierile primăverii japoneze, cireșii cu petale roze își arată mugurii. În curând apoi mii de arbori din grădini și promenade se vor acoperi ca de un strat de zăpadă mirositoare – florile. Ziarele anunță ziua așteptată a sărbătorii cireșilor, care, natural, variază adesea cu o săptămână sau două, după capriciile sezonului.

S-a zis cu dreptate de crizantemă că este floarea națională a Japoniei; lucrul e cu atât mai adevărat pentru cireș. O poezie de demult zice: «Vrei să știi ce înseamnă țara lui Yamato? Parfumul cireșului în razele soarelui de dimineață». Un proverb popular îi consacră aceeași stimă și arată cazul pe care îl fac japonezii de această floare: «Printre flori, cireșul are rândul întâi, precum e întâiul samuraiul printre oameni.»

Așa fiind, e ușor de înțeles entuziasmul și înghesuiala de lume, de...

Din punct de vedere material și moral, japonezii au rămas credincioși vechii lor civilizații orientale. Își poate cineva lesne închipui straniile obiceiuri, care se mai văd și azi încă, din vechea lor tradiție: virtutea, curățenia, gentilețea și veselia.

Poporul japonez este cel mai curat din lume. Aproape în toate casele și restaurantele sunt camere pentru băi, simplu aranjate, dar comode; o mare baie de lemn se află pe o vatră încălzită, căci japonezii obișnuiesc băi calde; chiar și cei din clasele de jos se îmbăiază cel puțin o dată pe zi, mulți de 3 și de 4 ori pe zi. Cunoscutul filo-japonez, profesorul Chamberlain, descrie că odinioară călătorind prin țară a vorbit cu câțiva țărani. Cu acea amabilitate extrem orientală care le impune a-și mărturisi lipsurile, în loc să se căznească a se impune altora prin arătarea meritelor lor, aceștia...

Japonia este una dintre cele mai atrăgătoare țări din lume și dă istoriografilor și filosofilor o interesantă problemă de rezolvat. Iată un popor cu o civilizație prea antică, prea diferită de a noastră și ferită de orice influență străină. Japonia – feudală în prima jumătate a secolului al XIX-lea – azi are un popor modern. De ce s-a europenizat? Cum s-a modernizat?

Mult timp a existat în Europa despre acele întrebări o părere comună: japonezii s-au europenizat fiindcă socoteau mai superioară Europa modernă decât vechea civilizație orientală. Din considerațiuni de stimă, sau din absolutism, credem civilizația rasei noastre mai bună, pentru toate popoarele lumii; Japonia ar avea inteligența să mărturisească superioritatea ei, eminentă; ar încerca a ne imita în totul, la nevoie. Dacă în Japonia modernă ar fi urme din trecutul îndepărtat, desigur aceasta ar fi contra voinței japonezilor; însă...

Când Hideyoshi a aflat de sfârșitul lui Nobunaga, imediat ce a obținut capitularea castelului Takamatsu, s-a grăbit să se întoarcă la Kyoto, în apropierea căruia a dat bătălia cu Akechi. Acesta din urmă, învins, și-a făcut harakiri. Scurta sa eră de glorie a fost eternizată într-un proverb, „Cele trei zile ale lui Akechi”.

Toyotomi Hideyoshi devenise cel mai important personaj din Japonia și a continuat să se întărească în toate privințele. În 1583 a început să construiască marele castel Osaka. Au fost aduși lucrători din toate provinciile, care au muncit ani mulți pentru desăvârșirea impozantei lucrări. A construit, de asemenea, la Fushimi, lângă Kyoto, un „Palat al plăcerilor”, numit Momoyama, dărâmat de un cutremur în 1596, dar care a dat numele perioadei în istoria artei japoneze.

Hideyoshi avea ambiția să devină Shogun, fără să fie îndreptățit, fiind doar un „aventurier...

Asano, seniorul de Ako, în timp ce se afla la Yedo, la curtea shogunului, a fost împuternicit să organizeze una dintre cele mai mari ceremonii oficiale din acele vremuri, și anume primirea și onorarea unui trimis al mikado-ului. Asano însă nu era prea priceput în astfel de chestiuni, îndatoririle de războinic îi erau lui familiare. În consecință, s-a sfătuit cu un alt nobil, pe nume Kira, ale cărui cunoștințe vaste în privința ceremoniilor și a etichetei de la curte îi erau egalate doar de răutatea caracterului. Supărat pe cinstitul Asano, care a omis să-l răsplătească pentru informațiile împărtășite cu reticență, l-a luat în derâdere drept un bădăran de la țară nedemn de a fi considerat daimyo. În sfârșit, a mers până într-acolo încât i-a poruncit lui Asano să se aplece și să-i încheie încălțămintea. Asano, oricât de răbdător, nu a...

O înviere a secolului al XVIII-lea se încearcă în cele trei rânduri de înalte camere luminoase, de o așa de armonioasă împărțire, cu săli de recepții de care ar fi putut fi gelos Ludovic al XIV-lea, ale Palatului Rezzonico.

Frescele lui Tiepolo, de o nesfârșită îmbielșugare în răspândirea unor alegorii cărora știe să le dea vieață și mișcare, pe urmele înaintașilor, tot așa de meșteri în umplerea spațiilor, de la sfârșitul secolului al XVI-lea, sunt pretutindeni pe plafoane, unele extraordinar de vii în colori, altele de o tehnică nouă și curioasă, revărsându-se și pe ziduri. O altă frescă acopere încă păretele din fund al unei încăperi de dormit: acolo, secolul al XVIII-lea a ieșit din abstracțiile franceze și-și caută subiectul în chiar vieața de toate zilele, prinsă aici în petrecerile, în mummeriile sale, care continuau, rafinându-se, în ciuda decăderii politice...